Potrivit informaţiilor furnizate de BEJ, în al doilea tur de scrutin din cei 505.102 cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe listele permanente din Bihor, s-au prezentat la urne 315.908, adică 62,54% din totalul alegătorilor. Pe listele suplimentare au votat 32.763 alegători, iar 2.941 au folosit urna mobilă.
Din totalul voturilor exprimate, doar 1,07% au fost considerate nule, adică 3.390 buletine de vot.
Scorurile obţinute de cei doi candidaţi sunt de 63,48% pentru Klaus Iohannis, în favoarea căruia au votat 198.393 persoane, respectiv 36,51% Victor Ponta, votat de 114.124 persoane.
Rezultatele oficiale confirmă numărătoarea paralelă făcută de ambele blocuri politice. Echipa ACL Bihor anunţase, duminică noaptea, pentru Bihor, un scor de 63,46% pentru Iohannis, respectiv unul de 36,54% pentru Ponta, în timp ce PSD Bihor a anunţat că în judeţ Iohannis a luat 63,45% din voturi, iar Ponta 36,55%.
Pentru Oradea, ACL a anunţat o victorie a lui Iohannis cu 68,41%, faţă de 31,59% Ponta, în timp ce PSD a anunţat un procent mai mare pentru candidatul ACL, de 68,56%, respectiv 31,55% pentru Victor Ponta.