Guvernul a anunțat miercuri că premierul Ilie Bolojan a semnat un memorandum prin care dispune noi măsuri privind deplasările externe ale personalului din ministere și instituțiile publice subordonate acestora, cerând limitarea lor. Totodată, vizitele în afara țării vor trebui aprobate în prealabil de prim-ministru și de Secretariatul General al Guvernului.

„Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice”, se precizează în comunicatul transmis de Guvern.

Potrivit documentului, „se solicită o analiză atentă a deplasărilor externe care urmează să fie efectuate de personalul din aceste structuri și din instituțiile subordonate sau aflate în coordonare”. Acestea trebuie să fie „strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor instituționale, realizarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, promovarea și apărarea intereselor României”.

Memorandumul prevede și o limitare clară a duratei deplasărilor și a componenței delegațiilor: „Durata acestora și numărul persoanelor din delegații va fi limitat strict la minimumul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor vizitei.”

Conform aceleiași surse, se introduce obligativitatea aprobării fiecărei deplasări, iar în acest sens trebuie trimis un memorandum trimis cu cel puțin 5 zile înainte: „Ministerele de resort au obligația ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare Prim-ministrului și Secretariatului General al Guvernului, cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii deplasării.”

Măsura face parte din seria deciziilor prin care guvernul condus de Ilie Bolojan încearcă să eficientizeze cheltuirea banului public și să reducă costurile administrative.

Potrivit Antena 3 CNN, care a publicat conținutul memorandumului transmis de premier către ministere, documentul este motivat de contextul economic actual și conține prevederi clare privind restrângerea deplasărilor externe, reducerea numărului de participanți și obligativitatea aprobării prealabile de către Cancelaria prim-ministrului.

(sursa documentului: Antena 3 CNN)

Decizia vine în contextul în care Guvernul Bolojan a fost criticat că primele măsuri de consolidare bugetară, precum majorarea TVA sau contribuții extinse la CASS, afectează în principal cetățenii, și nu cheltuielile instituțiilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!