Pentru prima oară în cei 20 de ani de-a lungul cărora, vorba lui, şi-a confundat viaţa cu cea a partidului, Mihai Bar n-a mai răspuns, la finele săptămânii trecute, la niciun telefon. S-a întâmplat după ce - pentru a treia şi, cel mai probabil, ultima oară - a pierdut alegerile pentru şefia PSD Bihor. Prima oară o păţise prin anii '90 în faţa prefectului Florian Serac, apoi, la începutul anilor 2000, în faţa unui alt prefect, Aurel Tărău, pentru ca acum să fie bătut măr de senatorul Ioan Mang, cu 437 la 171 voturi.
Neaşteptat de categoric, scorul arată că, dacă Mihai Bar nu s-a schimbat deloc în aceste două decenii, propriul partid a făcut-o cu vârf şi îndesat, lăsându-l într-un ofsaid cât tot terenul de joc. Cine s-ar fi aşteptat ca pesediştii bihoreni să prefere să fie conduşi de un profesor universitar cu reputaţia unui domn elegant, şi nu de un activist neliniştit care ofta că i-a fost dor de PSD "ca de mamă" atunci când, în urmă cu câţiva ani, revenea în rândurile sale după ce, tot pentru "deviaţionism", fusese vremelnic surghiunit de nimeni altul decât Adrian Năstase?
Întrebat înaintea alegerilor pe a cui victorie aş paria, ezitam între cei doi candidaţi. Perceput ca om de birou, Mang părea un elitist izolat de "poporul pesedist", mai ales de cel din mediul rural, pe care, fizic, nu avea cum să-l cunoască din moment ce se află, cum e şi normal, mai mult în Senat decât în judeţ. De altă parte, Bar apărea ca un recalcitrant puţin dispus să înţeleagă că sezonul convingerilor de neclintit a trecut pentru totdeauna în politica băştinaşă, iar consensul a fost detronat de compromis (să fim înţeleşi, nu că asta ar fi mereu reprobabil).
Abia la câteva ceasuri după ce-am aflat de plecarea lui Bar din PSD mi-am dat seama că, în cazul lui, nimeni nu s-a întrebat spre ce alt partid se va îndrepta proaspătul demisionar. Chestiunea s-a pus atunci când, de pildă, a plecat din PD Lazăr Cutuş spre PNG, când Mihai Groza ori Lucian Silaghi s-au transferat de la PNŢCD la PD, când Silviu Torjoc a fugit de la PNL tot la PD. În cazul lui Bar, însă, e de neconceput să-şi caute culcuş la foştii adversari. Nu doar pentru că nimeni nu şi-ar băga mortul în casă (Mihai Bar fiind totuşi un tip greu de dresat), ci întrucât, înainte de toate, propriile convingeri nu l-ar împinge sub o altă flamură.
E limpede, cred eu, că PSD-ul local s-a schimbat, că ţine şi organizaţia din Bihor pasul cu lumea. S-a adaptat, în vreme ce fostul său lider s-a încăpăţânat să rămână cum era. Dar, totuşi, recunosc că o să-mi lipsească acel Mişu Bar care, deşi adesea grosolan şi parcă surd la contraargumentele interlocutorului, încerca să-l convingă de dreptatea sa adresându-i-se cu acelaşi şi acelaşi apelativ dezarmant şi sincer. "Prietene!"...