Primarul Ilie Bolojan şi şeful demisionar al UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea, au discutat sâmbătă pe tema salariilor angajaţilor Spitalului Judeţean din Oradea, după ce vineri, în frunte cu şeful lor, 80% dintre angajaţii UPU şi-au scris demisiile în faţa spitalului. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că în şedinţa de joi a Consiliului Local, aleşii au votat reducerea sporurilor acordate medicilor cu 60%, iar în cazul asistenţilor medicali cu 25%.

Soluţie pentru o lună

Sâmbătă, Bolojan şi Borcea au convenit că salariile din luna aprilie vor fi completate din bugetul propriu al Spitalului Judeţean.

"Ce nu ştia domnul Borcea este că hotărârea de Consiliu Local prevede că aceste scăderi vor fi compensate dintr-un fond special constituit acum, tocmai pentru ca niciun salariu să nu scadă. Mâine (n.r. duminică) se vor face statele de plată, conform fişelor de pontaj transmise de cei de la UPU şi se vor compara cu cele din luna februarie, în aşa fel încât să se vadă dacă scad salariile", a declarat Bolojan, sâmbătă, pentru BIHOREANUL.

Hotărârea CL nu se regăseşte însă pe site-ul Primăriei Oradea, astfel că este lesne de înţeles că nici angajaţii UPU nu aveau cum şti despre prevederea de care primarul vorbeşte.

Totodată, acest fond anume creat va compensa salariile angajaţilor UPU doar pentru luna aprilie, căci Bolojan mizează că săptămâna viitoare, pe 8 mai, când este programată o întâlnire între premierul Viorica Dăncilă şi sindicaliştii din Sănătate, se va lua decizia unei modificări a legislaţiei, care să elimine inechităţile din sistem.

"Dacă Guvernul modifică ceva, vom anula hotărârea Consiliului Local şi vom respecta reglementările care vor fi stabilite la nivel naţional. În cazul în care Guvernul nu modifică sau lasă la atitudinea autorităţilor locale, vom face o echipă de consultare largă şi la ultima şedinţă ordinară din luna aceasta vom adopta o hotărâre care să permită ca, în cazuri precum UPU, unde sunt activităţi complexe, să se sporuri diferenţiate", a mai spus Bolojan.

Graba strică treaba...

De cealaltă parte, dr. Hadrian Borcea a confirmat şi el că în urma discuţiei cu primarul Bolojan salariile pentru luna aprilie nu vor fi mai mici decât cele din februarie.

"Am agreat ca mâine, până la ora 13, cei de la serviciul de salarizare al Spitalului să calculeze statele de plată pentru UPU şi pentru toţi cei la care există scăderi, se vor plăti diferenţele dintr-un fond înfiinţat special să compenseze toate scăderile de salarii. Iar acest lucru este valabil pentru toţi angajaţii spitalului", a declarat Borcea pentru BIHOREANUL.

Doctorul a cerut chiar anularea HCL de joi, dar a înţeles că acest lucru ar duce la imposibilitatea plăţii salariilor aferente lunii aprilie. "Însă, la solicitarea mea, domnul primar mi-a promis că se va reanaliza întregul mecanism, procedură care se va finaliza până pe 24 mai, pentru a se adopta o nouă hotărâre cu noile salarii, de astă dată corecte. Cert este că nu a fost informat în mod corect, deoarece acele simulări făcute în grabă, pe care s-a adoptat hotărârea Consiliului Local de joi, aveau date eronate", a mai spus Borcea.

Aşadar, cel puţin deocamdată, demisiile urgentiştilor se amână...