Peste 50 de poliţişti din Oradea, Salonta şi Săcueni, alături de poliţişti de frontieră şi comisari ai Gărzii Financiare, au fost implicaţi în 14 percheziţii simultane organizate în Oradea, Salonta, Tăut, Săcueni şi Cubulcut, la locuinţele a doi orădeni suspectaţi de contrabandă cu ţigări respectiv la imobilele deţinute de 12 persoane, depozitari, intermediari, vânzători sau clienţi ai acestora.

"Poliţiştii de investigare a fraudelor au acţionat la domiciliile unui orădean de 37 de ani şi a unui bărbat de 41 de ani, din Săcueni, care sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală. În legătură cu cele două persoane existau suspiciuni că ar deţine în vederea comercializării diferite cantităţi de ţigări, pentru care nu au fost achitate accizele aferente bugetului de stat", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Ea a adăugat că, dintre cele 14 percheziţii făcute simultan, "două au fost efectuate la domiciliile celor doi suspecţi, iar celelalte 12 la locaţiile aparţinând unor persoane suspectate că ar avea legături infracţionale cu aceştia, în calitate de depozitari, intermediari, vânzători, distribuitori sau clienţi".

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi confiscat 19.960 de pachete de ţigări neaccizate, în valoare de aproximativ 119.760 lei, suma de 82.520 lei, 125 litri alcool contrafăcut şi 4.136 cartuşe de vânătoare de diferite calibre, deţinute ilegal. Totodată, au mai fost descoperite şi ridicate în vederea cercetărilor înscrisuri ce evidenţiază operaţiuni comerciale ilicite cu ţigarete.

La acţiunea care s-a desfăşurat miercuri, au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, ai Serviciului de Intervenţie Rapidă, Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, din cadrul Poliţiei Oradea, Salonta şi Săcueni, în colaborare cu Garda Financiară Bihor şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Diosig.

Cercetările sunt continuate de SIF, cu suspecţii în stare de libertate.