Avocatul Ioan Cupşa, vicepreşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor din partea PNL, consideră decizia-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind condiţiile din închisorile româneşti drept “înţeleaptă, echilibrată”, deoarece obligă statul “la un plan de măsuri, nu să ia măsuri pe care să le şi implementeze în termen de 6 luni”, pentru a rezolva problemele legate de executarea pedepselor privative de libertate. “Nu există nicio măsură pecuniară, nicio sancţiune împotriva României”, a subliniat Cupşa într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o joi.

“Penitenciarul nu este pension de domnişoare”

Potrivit deputatului liberal, decizia-pilot a CEDO “ne îndeamnă să îmbrăţişăm sistemul de probaţiune”, adică statul să aplice măsuri alternative de executare a pedepselor cu închisoarea şi să simplifice procedurile de acces la eliberarea condiţionată.

Subliniind că “penitenciarul nu este un pension de domnişoare”, Cupşa a afirmat că rolul pedepselor penale trebuie să fie “prevenţia, în sensul ca pe viitor fenomenul infracţional să scadă, ceea ce înseamnă ca o persoană condamnată să nu recidiveze, iar ceilalţi membri ai societăţii să nu săvârşească fapte penale ştiind că pot fi pedepsite”. Dar, zice deputatul, prevenţia nu poate fi reală fără educaţie, iar reeducarea nu este posibilă în mod real în condiţiile din penitenciarele româneşti.

Pentru îmbunătăţirea acestora, a amintit deputatul liberal, PNL a propus în urmă cu trei luni suplimentarea fondurilor alocate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, pentru ameliorarea hranei, pentru salubrizarea, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor de detenţie, dar şi pentru întărirea sistemului de probaţiune, care supraveghează persoanele condamnate penal, însă fără privare de libertate.

“În 2012, aveam 28.000 de persoane încarcerate şi 42.000 în probaţiune, în prezent avem 27.000 persoane încarcerate şi 56.000 în probaţiune. Trebuie mărit numărul consilierilor de probaţiune, care au câte 500 de dosare în supraveghere, în loc de 50-60”, a spus Cupşa.

Alternative la puşcărie

De asemenea, deputatul a arătat că încă de la începutul anului, cu patru luni înaintea deciziei CEDO, parlamentarii PNL au propus un set de măsuri ca alternativă la executarea pedepselor privative de libertate de către persoanele condamnate pentru infracţiuni minore, fără pericol social, adică nu pentru corupţie şi nu pentru fapte comise cu violenţă.

Între acestea se află posibilitatea executării pedepselor la domiciliu (pentru fapte pedepsite cu maximum 3 ani de închisoare în prezent, cu excepţia celor cu violenţă şi de corupţie), a executării fracţionate a pedepselor cu închisoarea (în sensul ca de lunea până vinerea condamnatul să muncească, iar sâmbăta şi duminica să stea în centre de detenţie), posibilitatea executării pedepselor prin prestarea muncii de folosul comunităţii sau o combinaţie între aceste măsuri.

“Vom vedea cum reacţionează majoritatea PSD-ALDE la propunerile noastre”, a spus Cupşa.

Fără îngăduinţă cu hoţii

Pe de altă parte, deputatul PNL a afirmat că decizia-pilot a CEDO “nu înseamnă nici pe departe că trebuie să deschidem porţile închisorilor, nu trebuie să fim îngăduitori cu hoţii”, aşa cum sugerează majoritatea parlamentară, dornică să graţieze inclusiv persoane condamnate ori să închidă anchete pentru fapte de corupţie sau chiar să modifice Codul Penal pentru dezincriminarea acestor fapte.

Întrebat dacă se aşteaptă că PSD-ALDE-UDMR să îşi continue demersurile în acest scop şi dacă Guvernul se va supune hotărârii-pilot a CEDO, Cupşa a afirmat că în opinia sa acest lucru se va întâmpla, dar totuşi nu până la capăt şi în mod efectiv. “Planul de măsuri este obligatoriu. Eu nu cred că sunt inconştienţi cei care conduc ţara. Vor face acest plan, dar nu cred că va fi unul potrivit şi că va fi respectat, pentru că respectarea planului presupune alocări de fonduri, iar dezmăţul bugetar nu le mai permite alte alocări”, a opinat deputatul PNL.