Deputatul Octavian Bot, ales ultima oară la propunerea PNL sector 5 Bucureşti pe lista USL şi trecut anul acesta la inexistentul PLR condus de Călin Popescu Tăriceanu, a ţinut să-şi ia adio de la anul 2014 în aceeaşi notă în care l-a şi trăit, adică mitraliind din plin foştii colegi liberali.

Pretextul, de data aceasta, a fost alegerea în fruntea PNL a tinerei Alina Gorghiu, faptul că aceasta va conduce marele partid liberal împreună cu fostul pedelist Vasile Blaga prilejuindu-i lui Bot o comparaţie "cu cuplul Stela Popescu - Alexandru Arşinel", dar şi părerea că noul PNL "nu are nimic de-a face cu partidul Brătienilor".

Amintind că în 2004, după alegerea sa ca preşedinte al României, Traian Băsescu s-a suspendat din PDL şi din funcţia de lider al acestei formaţiuni, iar PDL este în curs de absorbţie de către PNL, Bot a imaginat şi un scenariu conform căruia Băsescu, plecat de la Cotroceni, ar putea reveni la cârma fostului PDL, adică în fruntea liberalilor. "Mi-ar plăcea să pună Băsescu mâna şi pe noul PNL", a spus Bot, pentru care PNL a devenit cel mai mare adversar.

Deputatul "pelerist" nu a uitat să îl "piţige" nici pe primarul liberal al Oradiei, spunând că apreciază ceea ce face Ilie Bolojan pentru "modernizarea oraşului", dar criticând "decizia criminală a Primăriei de a lăsa CET să funcţioneze ca poluator mortal" şi spunând că, deşi nu ştie ce sancţiune va adopta împotriva Electrocentrale Oradea noul ministru al Mediului, colega sa de partid Graţiela Gavrilescu, va discuta cu aceasta şi va informa public asupra concluziilor.