Problema batalelor cu reziduuri petroliere acide din comuna Derna - unul aflat în proprietatea directă a statului român, celălalt a unei firme insolvente, SC Petrol Derna, aparţinând tot statului – nu este pentru autorităţile guvernamentale o preocupare decât cel mult pe hârtie. Asta deşi depozitele sunt umplute la capacitate maximă, iar siguranţa lor – având în vedere că, practic, sunt nişte gropi „îndiguite” cu un „zid” de pământ – este în stare precară.

„Caută”

Neseriozitatea şi lipsa de preocupare a autorităţilor o demonstrează şi un „răspuns” dat recent de către conducerea Administraţiei Fondului deputatului PNL Bihor Florica Cherecheş Mediu, care a vrut să afle „ce elemente de noutate s-au luat în considerare în cadrul grupului interministerial” despre care vicepremierul Graţiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului, a susţinut în vizita făcută acum două săptămâni la Oradea că ar fi primit ca „temă de casă” găsirea unei soluţii.

De altfel, în acea vizită Gavrilescu a recunoscut că nu a identificat soluţii pentru ecologizarea depozitelor cu gudroane toxice şi a susţinut că „un grup de lucru caută modalitatea în care statul român să preia aceste obligaţii de la firma Petrol Derna aflată în insolvenţă.

„Se lucrează”

Previzibil sau nu, deja, nici conducerea Administraţiei Fondului de Mediu nu au reuşit să-i furnizeze deputatului bihorean altceva decât vorbărie.

Potrivit răspunsului primit prin intermediul Guvernului, „se află în procedură de avizare interministerială un Memorandum privind închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme de pe teritoriul României”, neglijenţa formulării demonstrând că persoana care a redactat documentul adresat deputatului bihorean nici măcar nu s-a referit la batalele toxice de la Derna, ci în general la depozitele de deşeuri (gropile de gunoi) ale oraşului.

Pe de altă parte, tot potrivit răspunsului, Ministerul Justiţiei ar lucra „la o metodă de a trece cele două batale în proprietatea Unităţilor Administrativ Teritoriale” – care, de fapt, este una, şi anume comuna Derna, prin Primăria locală, scopul fiind „ca apoi să poată fi identificate surse de finanţare pentru ecologizare”.

„Vrem soluţii rapide”

În rest, răspunsul repetă că în ultimii ani „au fost efectuate vizite la faţa locului, s-au înfiinţat comisii şi s-au elaborat rapoarte, dar acţiuni concrete care să aducă îmbunătăţiri reale problemei nu au avut loc şi nici nu e menţionat un termen până la care va fi soluţionată problema”, arată un comunicat dat publicităţii de deputatul Cherecheş pe această temă.

Aceasta comentează că problema depozitelor de reziduuri petroliere acide de la Derna „este încă un exemplu cât se poate de evident că guvernarea PSD-ALDE nu are capacitatea de a gestiona problemele grave cu care se confruntă comunitățile din țara noastră. Această situație nu mai poate fi tratată cu indiferență și neglijență de autoritățile centrale, vrem preocupare reală și soluții rapide!”.

Situaţia acestor depozite a generat în ultimii doi ani mai multe demersuri din partea deputaţilor Florica Cherecheş, Gavrilă Ghilea (PNL) şi Silviu Dehelean (USR), precum şi a senatorului liberal Cornel Popa, toate însă fără nicio finalitate concretă.

Acest lucru se întâmplă cu toate că reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat România cu un proces de infringement şi cu o amendă consistentă pentru neînchiderea conformă a 68 de depozite periculoase, între care şi cele doi din Derna, unde sunt stocate sute de tone de reziduuri acide.