Deputatul PNL Bihor Ioan Cupşa, membru în aşa-numita comisie Iordache, prin care majoritatea PSD-ALDE-UDMR a modificat recent legile justiţiei, dar şi Codul de procedură penală şi Codul Penal, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că atunci când partidul său va reveni la guvernare va anula toate aceste modificări.
„Felul în care ne-am luptat în ultimele nouă luni, toate luările noastre de poziţie, toate demersurile internaţionale pe care le-am făcut, sunt cea mai bună declaraţie a PNL că aceste modificări făcute de coaliţia pentru protejarea infractorilor nu vor rezista mai mult decât câteva zile”, a răspuns Cupşa unei întrebări explicite a BIHOREANULUI: va readuce sau nu PNL legislaţia în făgaşul normal?
„Nu mai există siguranţa persoanei”
Cupşa a prezentat câteva dintre noutăţile legislaţiei penale care, potrivit spuselor sale, nu doar că îi salvează de la închisoare pe infractorii din politică, dar – mai grav – pun în pericol însăşi siguranţa cetăţeanului şi a societăţii, calificând ziua de 4 iulie, cea a adoptării „Codului Dragnea”, drept „momentul cel mai mizerabil în istoria parlamentarismului românesc”, tocmai fiindcă acest for a modificat legile „după nevoile lui Liviu Dragnea şi ale acoliţilor lui”.
Ca exemple, deputatul liberal a amintit despre scăderea limitelor de pedeapsă şi a fracţiunilor de la care condamnaţii pot fi liberaţi din închisori, despre dezincriminarea parţială a abuzului în serviciu şi dezincriminarea totală a neglijenţei în serviciu, spunând că potrivit noilor reglementări, ar scăpa nepedepsiţi vinovaţii pentru incendiile de la Maternitatea Giuleşti şi de la Clubul Colectiv, dar chiar şi cei de după un eventual accident nuclear.
„Sunt lucruri care ne afectează foarte serios viaţa. Un lucru foarte important este însăşi siguranţa vieţii, nu ne putem închipui o viaţă de calitate fără siguranţă”, a spus Cupşa.
„Favorizarea infractorului vicios”
De asemenea, deputatul liberal a avertizat în legătură cu caracterul dăunător al redefinirii concursului de infracţiuni, arătând că deşi acesta este favorabil aceluiaşi Liviu Dragnea (care are mai multe dosare judecate şi în cercetare), va fi extrem de periculos pentru societate, întrucât „noul Cod penal” va pedepsi cu extremă blândeţe autorii infracţiunilor repetate.
„Modificările aduse concursului de infracţiuni îl favorizează pe infractorul vicios, care săvârşeşte mai multe infracţiuni. Până acum, în asemenea cazuri se aplica un cumul de pedepse, de acum, dacă aceste modificări vor deveni lege, autorul a zeci de violuri va fi pedepsit pentru o singură faptă, plus un singur spor de pedeapsă, de maximum 3 ani”, a spus Ioan Cupşa.
Totodată, acesta a arătat că modificările operate de PSD-ALDE-UDMR vor sancţiona cu închisoarea între 6 luni şi 3 ani orice persoană care va eticheta drept „penal” un infractor, inclusiv după o primă sentinţă de condamnare a acestuia, ba chiar şi în situaţia în care infractorul va fi condamnat definitiv.
„Sper, în naivitatea mea”
Deputatul bihorean a afirmat că în cursul zilei de joi, PNL a depus la Curtea Constituţională a României o sesizare „de peste 100 pagini” privind neconstituţionalitatea „a cel puţin 30 de articole” prin care a fost modificat Codul penal, ba chiar a cerut ca CCR, înainte să răspundă, să ceară un răspuns din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, aşa cum a făcut şi înainte să se pronunţe în cunoscutul caz Coman-Hamilton, al cetăţeanului român şi al celui american care s-au căsătorit la Bruxelles şi au cerut statului român să fie recunoscuţi ca un cuplu şi pe teritoriul României.
„Sper că CCR să sesizeze CJUE şi sper că sesizarea noastră va fi admisă de CCR măcar în parte. Sper, în naivitatea mea, că o parte din cei 167 de parlamentari ai puterii care au votat ca oile se vor răzgândi atunci când va trebui să voteze din nou textul modificărilor şi că vor face ceea ce trebuie. Sper că asupra lor să se facă presiuni serioase din partea alegătorilor”, a mai spus deputatul liberal.