Deputatul PNL Gavrilă Ghilea devine al patrulea parlamentar bihorean, după colegii de partid Florica Cherecheş şi Cornel Popa, şi după deputatul USR Silviu Dehelean, care avertizează autorităţile asupra riscului unui dezastru ecologic de proporţii în zona Derna, unde există două depozite de reziduuri acide de pe urma exploatărilor petrolifere.

La o zi după ce a vizitat personal comuna, tocmai pentru a vedea la faţa locului despre ce este vorba, Ghilea a denunţat, într-o conferinţă de presă susţinută joi la Oradea, ceea ce a numit "indiferenţa şi incompetenţa" autorităţilor naţionale de resort, în frunte cu vicepremierul Graţiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului.

Ghilea a apreciat drept "lăudabil efortul administraţiei locale a comunei de a rezolva problema ecologizării batalelor" societăţii Petrol Derna, aflată în proprietatea statului român şi în proces de faliment, prin intenţia de accesare a unei linii de finanţare europeană în acest scop, dar a arătat că problema proprietăţii perimetrelor respective "rămâne o piedică în calea iniţierii şi finalizării acestui demers".

Aşa cum BIHOREANUL a mai arătat, în Derna există două situri contaminate cu deşeuri petroliere extrem de periculoase, în care se află peste 7.000 tone de reziduuri rămase în urma fostei Uzine de Prelucrare Derna-Tătăruş, devenită după 1990 SC Petrol Derna, ambele fiind fost amenajate pe un deal deasupra satului Derna.

Dacă anul trecut "luciul" de gudroane acide era la 50 de centimetri de buza batalurilor, acum este la 30 de centimetri. "Mai are puţin şi deversează peste zidul din pământ, din cauza ploilor, dar mai e şi problema infiltraţiilor în sol", a spus deputatul Gavrilă Ghilea.

"Este revoltător că deşi colega Florica Cherecheş a sesizat Ministerul Mediului, acesta şi-a declinat competenţa, chiar prin semnătura ministrului Graţiela Gavrilescu. Situaţia este foarte, foarte gravă, Ministerul Mediului şi Agenţia de Mediu ar trebui să ia măsuri urgente pentru a preîntâmpina o catastrofă", a spus Ghilea, afirmând că se va alătura şi el eforturilor de a presa autorităţile să ia în serios riscul iminent al unei catastrofe.

"Voi sesiza şi eu Guvernul, Ministerul Mediului şi Comisia Economică a Camerei Deputaţilor, unde sunt vicepreşedinte, pentru a lua poziţie şi a veni la faţa locului şi a lua toate măsurile ce se impun", a promis Ghilea.

Deputatul a afirmat că, în lipsa oricărei preocupări a autorităţilor guvernamentale, teoretic este posibilă "vidanjarea" batalurilor, măcar parţială, aşa încât să fie eliminat fie şi provizoriu riscul unei deversări, precum şi transportarea reziduurilor cu cisterna, însă "nu ştiu unde ar putea fi neutralizaţi aceşti acizi".

Tot pe fondul indiferenţei autorităţilor de mediu, Ghilea a spus că şi sesizarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ar fi o "variantă de luat în calcul". "Voi aborda toate instituţiile statului", a spus deputatul.

Ecologizarea batalurilor de la Derna ar costa circa 3 milioane euro, dar statul român nu a încercat să obţină aceşti bani din fonduri europene, iar Primăria comunei nu poate deoarece ele nu sunt în proprietatea sa. Anul trecut, Comisia Europeană a deschis împotriva statului român un proces de infringement din cauza a 68 depozite periculoase, fără însă ca Guvernul să fi încercat remedierea situaţiei.