Deputatul PSD Sonia Drăghici şi-a mutat cabinetul parlamentar din Bulevardul Cantemir pe Calea Averescu nr. 7, la parterul blocului B1 (în dreptul Hotelului Continental). În conferinţa de presă pe care a organizat-o miercuri, parlamentarul a afirmat că a decis mutarea pentru a fi mai aproape de alegătorii din centrul şi estul oraşului.

Prezentând un bilanţ al activităţii parlamentare la cabinet, Drăghici a declarat că în acest an a primit, până acum, 289 de audienţe, majoritatea solicitanţilor ridicând probleme legate de pierderea locurilor de muncă, de dificultăţi în recuperarea proprietăţilor confiscate în regimul comunist, precum şi probleme juridice şi legate de sistemul asistenţei medicale şi al asigurărilor de sănătate.

Deplângând degradarea sănătăţii publice, deputatul PSD a criticat superficialitatea cu care conducerea Guvernului şi a Ministerului de resort au decis închiderea unor spitale. "În societăţile civilizate, s-ar fi organizat întâi o dezbatere, apoi ar fi avut loc negocieri cu administraţiile locale şi cu beneficiarii sistemului, iar eventuala decizie de închidere a spitalelor ar fi fost aplicată abia după 2-3 ani. La noi s-au închis în mai puţin de trei luni, chiar şi spitale pe care autorităţile locale s-au angajat să le preia, ori spitale care nu aveau probleme financiare de dotare sau de acoperire cu personal", a spus Drăghici.

Parlamentarul social-democrat a făcut şi o recapitulare a celor 51 de luări de cuvânt în Camera Deputaţilor, majoritatea fiind centrate tot pe chestiuni de sănătate publică, pe problemele sistemului de pensii şi pe salarizarea cadrelor didactice.

La un moment dat, deputatul s-a arătat dezamăgită de degradarea întregii vieţi economico-sociale inclusiv pe plan personal. "Nu pot să cred că, la douăzeci de ani după Revoluţie, toate idealurile noastre se năruie. Sunt absolut dezamăgită. Cei care ne conduc s-au dovedit nu numai cinici, ci chiar inumani. Nu pot să se aplece să afle ce îşi doresc oamenii şi au ajuns să risipească banii pe săli de sport prin comune izolate, în loc să facă, de exemplu, drumuri şi să stimuleze economia pentru crearea de locuri de muncă", a spus Sonia Drăghici.

Deputatul a mai afirmat că, în opinia sa, primul lucru pe care ar trebui să-l facă viitoarea guvernare este interzicerea sau sancţionarea migraţiei politice, deoarece starea actuală a societăţii este cauzată de faptul că demnitarii s-au vândut, uneori chiar la propriu, pe bani. "Există tendinţa demnitarilor de a fi cumpăraţi...", a spus Drăghici.