După succesul de sâmbătă din fața piteștenilor de la BCM U FC Argeș, baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea își continuă în această săptămână seria jocurilor din cadrul Grupei locurilor 1-6 a Ligii Naționale. Marți seară, tot pe teren propriu, la Arena „Antonio Alexe”, elevii antrenorului Cristian Achim vor primi replica sibienilor de la BC CSU.

Partida se anunță foarte dificilă, de această dată, echipa sibiană fiind tocmai liderul clasamentului, cu 44 de puncte, 20 de victorii și doar 4 înfrângeri. Cu alte cuvine, orădenii vor întâlni echipa momentului din baschetul masculin românesc.

Jocul este programat cu începere de la ora 20:00 și urmează să fie televizat de Digi Sport. Cu toate acestea, conducerea CSM așteaptă la sală cât mai mulți suporteri, pentru a-i încuraja pe „roș-albaștrii” și a-i conduce spre un nou succes. În acest sens, clubul bihorean a comercializat bilete, atât online, cât și la sediul clubului, respectiv la Librăria Humanitas de pe strada Republicii. La eveniment sunt valabile și abonamentele.

De menționat că accesul publicului în incinta Arenei „Antonio Alexe” se face pe baza prezentării pentru scanare a biletului sau abonamentului achiziționat. Posesorii de abonamente și bilete achiziționate anticipat (indiferent că sunt tipărite ori în format electronic), sunt rugați de organizatori să le pregătească înainte de a le veni rândul la scanat. Acest lucru va fluidiza procesul de intrare în sală. Se scanzează codul de bare de pe fiecare bilet/abonament.

De asemenea, posesorii de bilete cu valoare 3 lei (elevii) sunt rugați să prezinte actul doveditor (carnetul de elev vizat pe anul școlar în curs, anul școlar 2017/18) alături de biletul achiziționat.

„Facem apel la posesorii de bilete achiziționate anticipat și la cei care au cumpărat abonament, dar și la cei care intenționează să cumpere tichete de la sală, să facă un efort și să vină la sală mai devreme decât ora de începere anunțată a meciului pentru a avea siguranța că nu veți pierde nicio clipă din spectacolul pe care cele două echipe s-au pregătit să îl ofere. Porțile se vor deschide la ora 19:00. Bilete se vor putea achiziționa și de la intrarea în Arena Antonio Alexe, începând de la aceeași oră, dacă ele nu se vor epuiza înainte”, mai anunță clubul orădean, pe site-ul oficial.

Înaintea acestui joc, CSM CSU Oradea are acumulate 41 de puncte, după ce a obținut, în total, de la începutul sezonului, 17 victorii și a suferit 7 înfrângeri.

Partida cu sibienii reprezintă derby-ul rundei.


Programul etapei a III-a din Grupa locurilor 1-6 a Ligii Naționale:

Marți:

Ora 18:00 BCMU FC Argeș Pitești - U-Banca Transilvania Cluj (Digi Sport)

Ora 19:00 BC SCM Timișoara - CSM Steaua Eximbank Buc (FRB TV)

Ora 20:00 CSM CSU Oradea - BC CSU Sibiu (Digi Sport)


Clasament:

1.

BC CSU Sibiu

20/4

44

2.

U-Banca Transilvania Cluj

19/5

43

3.

CSM CSU Oradea

17/7

41

4.

CSM Steaua Eximbank Buc

16/8

40

5.

BC SCM Timișoara

15/9

39

6.

BCMU FC Argeș Pitești

13/11

37