Descoperire macabră în buricul târgului. Angajaţii firmei Electroconstruct au descoperit marţi dimineaţă în timpul săpăturilor pentru amenajarea unui cămin subteran pentru instalaţia electrică de la intersecţia Pieţei Unirii cu strada Vasile Alecsandri rămăşiţele unor schelete.

"Pe o porţiune de 2 pe 3 metri au fost descoperite, în poziţie secundară, adică mutate din poziţia lor naturală, câteva fragmente de oase umane răvăşite cel mai probabil odată cu construcţia clădirilor din jur sau introducerea utilităţilor", a declarat BIHOREANULUI arheologul Florin Sfrengeu, coordonatorul lucrărilor de supraveghere arheologică din Piaţa Unirii.

Osemintele, aparţinând în mod probabil mai multor persoane, au fost descoperite la o adâncime de circa 2 metri. Lucrările de amenajare a canalului tehnic au fost suspendate pentru două zile până la finalizarea unor săpături manuale. Verificările nu au scos însă la iveală noi oseminte.

"Fragmentele descoperite vor fi trimise specialiştilor spre analiză. Nu s-au descoperit în jur urme de ceramică sau alte obiecte care să permită datarea lor. Aici au existat mai multe biserici şi e foarte posibil ca în jurul lor să se fi făcut înmormântări", a spus Sfrengeu.

Lucrările continuă...

Potrivit arhitectului Horea Gavriş, care semnează proiectul reabilitării Pieţei Unirii şi urmăreşte lucrările din teren, descoperirea de marţi nu va afecta mersul lucrărilor.

"Ne-a întârziat două zile, dar nu este un termen care să nu poată fi recuperat. Este vorba de un cămin de vizitare prefabricat care va putea fi amplasat destul de repede", a spus Gavriş.

Căminul de vizitare este situat în vecinătatea platoului pe care va fi amplasat pe viitor bradul de Crăciun. Zona urmează să fie acoperită cu o placă de beton în cursul săptămânii viitoare, pentru a putea fi ulterior dalată.

Lucrările de reamenajare a Piaţa Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei, vor trebui încheiate până la sfârşitul anului şi sunt realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener.