4,5 hectare de teren cu o istorie de circa 7.000 de ani. Cel mai mare şantier arheologic din Ţara Crişurilor se află la Oradea, în situl Salca - Pepinieră, din strada Ceyrat, și a scos în ultimele luni la inveală peste 450 de urme ale vieţuirii în această zonă, încă de acum 7.000 de ani.

"Până la încheierea săpăturilor vom număra undeva la 500 de complexe. Este vorba de urme de case, vetre de foc, gropi menajare, morminte şi cuptoare începând din Neoliticul târziu, undeva în jurul anului 4.800 Înainte de Hristos, şi mergând până în secolul XIII", a declarat BIHOREANULUI arheologul Gruia Fazecaş din cadrul Muzeului Ţării Crişurilor.

Spre exemplu, una dintre cele mai bine păstrate urme o constituie un cuptor pentru ars ceramică datând din secolul II înainte de Hristos, în care au fost descoperite urme de ceramică celtică lucrată pe roata olarului.

Aşezare de 7.000 de ani

Descoperirile întăresc teza conform căreia zona a fost propice locuirii încă din cele mai vechi timpuri. "Aici era o zonă bună de locuit. Peţa nu curgea pe aici, ca acum, ci în vecinătatea amplasamentului Cetăţii. În schimb, exista un pârâu care traversa situl venind dinspre locul capelei Haşaş pentru a forma o baltă în valea din strada Ceyrat. Locul era cu atât mai bun cu cât în această parte forma o terasă abruptă iar înspre cimitir am descoperit două şanţuri de apărare, deci putea fi protejat destul de uşor, nu doar împotriva duşmanilor, ci şi de animale sălbatice", a explicat Fazecaş.

Potrivit arheologului, toate urmele descoperite în situl Salca vor fi duse în laborator pentru analize în vederea atestării cu exactitate a vechimii şi lucrări de restaurare.

Un sit cu istorie

Situl Salca Pepinieră se întinde din zona cimitirului municipal în parcul Salca din cartierul Nufărul. Identificat încă din anul 1890, situl a început să fie exploatat abia în 1998 când fostul RAPAS a făcut primele săpături pentru a putea disloca pământ pentru parcurile şi grădinile orădene.

Săpăturile de descărcare arheologică au fost reluate în anul 2014 pentru că amplasamentul urmează să facă obiectul unei investiţii imobiliare într-un cartier de locuinţe şi urmează să se încheie în cursul lunii octombrie.