Consilierii judeţeni au fost informaţi oficial, în cadrul şedinţei de joi, că prefectul Gavrilă Ghilea a dat aviz de nelegalitate unei hotărâri votate de ei în urmă cu două luni şi că, pentru a respecta legea, trebuie ca tot ei să revoce respectiva hotărâre.

Actul în discuţie purta denumirea de "model" de regulament pentru organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judeţean, şi a fost adoptat de consilierii judeţeni în pofida faptului că Legea spitalelor prevede ca un asemenea regulament să fie întocmit nu prin hotărâre de Consiliu Judeţean, ci prin dispoziţia preşedintelui CJ.

Interese

În loc să-şi revoce hotărârea nelegală, aleşii bihorenilor au condamnat "amestecul" Prefecturii în treburile interne ale Consiliului Judeţean, nesocotind - astfel - alte două legi, şi anume Legea administraţiei publice locale şi Legea privind Instituţia Prefectului, ambele acte normative obligând prefectul să se pronunţe asupra legalităţii hotărârilor pe care le adoptă Consiliile Locale şi Consiliile Judeţene.

În realitate, dincolo de aparent complicatele chichiţe juridice, în spatele hotărârii pe care prefectul de Bihor a pus avizul de nelegalitate se află interesele partidelor din CJ de a controla politic numirea managerului la Spitalul Judeţean.

Consilierii au preferat, însă, să invoce tot felul de pretexte. Astfel, PDL-istul Ionel Avrigeanu a apărat hotărârea nelegală afirmând că aceasta e în concordanţă cu un ordin al Ministerului Sănătăţii, fiind necesar ca secretarul CJ, Carmen Soltănel, să explice că ordinul la care se referea consilierul e contrar legii, iar legea prevede foarte clar că regulamentul pentru concurs trebuie stabilit prin dispoziţia preşedintelui CJ.

Szabo Odon a dus discuţia şi mai departe, arătând că hotărârea nu ar contraveni legii, deoarece este un "model", nu un regulament propriu-zis. "Desigur, există o ierarhizare în care legea este mai sus decât un ordin de ministru, dar noi am adoptat un model de regulament, nu un regulament", a spus liderul consilierilor UDMR. După care a mutat discuţia spre dreptul constituţional la opinie, ca şi cum acest drept nu este îngrădit de obligaţia respectării celorlalte legi. "Filozofia UDMR ştiţi care este, că sistemul prefectural este un obstacol pentru administraţiile locale", a spus Szabo, concluzionând apoi că aleşii din CJ au dreptul să voteze un "model" de regulament, ca manifestare a dreptului la opinie. "Prefectura vrea s-o facă pe arbitrul mare şi vom vedea, dacă ne menţinem hotărârea, ce va spune instanţa", a încheiat liderul grupului UDMR, invitându-i pe ceilalţi consilieri să rămână pe poziţii.

Poziţii care au fost apărate şi de vicepreşedintele CJ Alexandru Kiss în acelaşi ton, fostul şef al instituţiei spunând, nici mai mult, nici mai puţin, decât că "nu ştiu de ce Prefectura se amestecă în această chestiune".

Pierd, dar nu se lasă

Preşedintele CJ, Radu Ţîrle, a încercat să-i informeze pe consilierii judeţeni că săptămâna aceasta Prefectura a câştigat procesul intentat Consiliului ca urmare tot a unei hotărâri nelegale a consilierilor, pe care aceştia au refuzat s-o revoce atunci când li s-a cerut acest lucru.

Este vorba despre o decizie prin care aleşii bihorenilor au uzurpat dreptul preşedintelui CJ de a numi membrii comisiilor de licitaţii pentru achiziţiile publice de lucrări şi servicii, în pofida Legii administraţiei publice locale, conform căruia şeful CJ este, ca ordonator de credite, singurul care poate numi componenţa acestor comisii. Prin acea hotărâre, însă, consilierii au decis ca preşedintele să nu poată numi decât un singur reprezentant în comisii, în timp ce vicepreşedinţii Alexandru Kiss şi Dumitru Voloşeniuc numeau, fiecare, câte doi membri, chiar dacă nu ei răspund de corectitudinea şi legalitatea licitaţiilor.

În ciuda informării verbale făcute de Ţîrle, însă, consilierii judeţeni au refuzat să ia act că au pierdut procesul, pretextând că o asemenea informare nu era trecută pe ordinea de zi (şi nici nu avea cum să fie, de vreme ce sentinţa Curţii de Apel a venit după convocarea şedinţei CJ).

Ca atare, ca şi cum nu ar exista acest precedent, deloc măgulitor pentru ei, consilierii judeţeni au refuzat şi să voteze revocarea hotărârii privind "modelul" de regulament al concursului pentru şefia Spitalului Judeţean.