Deşi a anunţat încă de luna trecută că a bătut palma cu PDL pentru a intra în acest partid, preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, a făcut vineri un gest spectaculos, aşezându-se în sediul din Parcul Traian la aceeaşi masă cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi cu preşedintele organizaţiei judeţene Bihor, deputatul Ştefan Seremi.

Igaş şi pilda biblică

Şeful MAI i-a urat lui Ţîrle o revenire plăcută în PDL, afirmând că îl cunoaşte pe actualul preşedinte al CJ din perioada 2004-2008, când amândoi erau parlamentari PD. "Mă bucur că este aici astăzi domnul preşedinte Ţîrle, un om cu care am colaborat foarte bine în Parlament şi cred că vom face o echipă foarte bună şi la alegerile din 2012", a spus Igaş, adăugând, cunoscător, o expresie din Biblie: "Domnul Ţîrle de fapt se întoarce acasă, eu cred că este întoarcerea fiului risipitor".

La rându-i, Ţîrle a motivat că l-a informat pe ministru privind "blocajele" existente în Bihor atât în legătură cu licitaţiile organizate de 22 de primării pentru accesarea a câte 2,5 milioane euro pentru îmbunătăţirea infrastructurii din mediul rural, dar care acum sunt contestate, riscându-se pierderea a 55 milioane de euro de la UE, cât şi în legătură cu situaţia de la Muzeul Ţării Crişurilor, al cărui nou sediu nu este finalizat, astfel încât CJ trebuie să achite o chirie mai mare, de 15.000 de euro lunar, începând de anul viitor, pentru ca Episcopia Romano-Catolică să mai ţină în Palatul Baroc exponatele. "Domnul ministru va dispune să mutăm exponatele în spaţiile libere ale Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei, astfel ca din ianuarie 2012 să nu plătim chiria majorată", a spus Ţîrle.

Un om "liber"...

Amintind că a fost lansat în politică în 2004 de către PD, la început de pe o poziţie de consilier judeţean iar apoi de senator şi europarlamentar, Ţîrle a precizat încă o dată că a fost exclus din acest partid din cauza fostului primar Petru Filip, "care nu a anunţat pe nimeni că vrea în Parlamentul European, şi nu înţeleg de ce, dacă tot a vrut, nu a rămas acolo".

De asemenea, Ţîrle a repetat că motivul pentru care renunţă la PNL este faptul că preşedintele Crin Antonescu nu-i mai răspunde la telefon după ce i-a promis că îl va susţine să candideze la Parlamentul European, iar şeful organizaţiei judeţene, Cornel Popa, şi-a anunţat intenţia să candideze el la şefia CJ, după ce "în miercurea de după Paşti a venit la mine în birou şi m-a minţit că va continua la Senat".

Totodată, Ţîrle a considerat că opinia publică nu ar trebui să-i reproşeze întoarcerea în PDL, deoarece el se consideră "un om liber într-o ţară liberă" şi de aceea "îmi rezerv dreptul de a lucra cu cine vreau".

Întrebat de BIHOREANUL de ce, în aceste condiţii, nu demisionează din PNL pentru a se înscrie şi formal în PDL, Ţîrle a parat, răspunzând că "nu asta e preocuparea mea la momentul actual, asta e problema lor (n.r. - adică a liberalilor), aşa că îi las pe ei să hotărască", sugerând astfel că aşteaptă să fie exclus din PNL, situaţie în care nu îşi va pierde funcţia din fruntea CJ, aşa cum s-ar întâmpla dacă ar avea el iniţiativa demisiei de la partid.

... şi "respectuos"

Mai mult, Radu Ţîrle a amintit că inclusiv în perioada când nu era în conflict deschis cu PNL, el a participat la toate întâlnirile cu reprezentanţii Guvernului şi chiar cu preşedintele Traian Băsescu, ceea ce va face şi pe viitor, deoarece el respectă instituţiile statului.

"În 2009 (n.r. - în campania pentru alegerile prezidenţiale) eu am fost prezent la vizita domnului preşedinte şi la fel am avut întâlniri de fiecare dată când a fost nevoie cu miniştrii, pentru că eu consider că instituţiile statului trebuie să colaboreze pentru a rezolva problemele şi să fie în dialog. Aşa voi proceda şi pe viitor, pentru că sunt convins că între instituţii trebuie să existe relaţii de respect", a spus şeful CJ.

În context, Ţîrle a dezvăluit că şi săptămâna trecută a avut o întâlnire la Guvern cu premierul Emil Boc, care i-a promis sprijin încă o dată pentru modernizarea Aeroportului din Oradea.