Despre Bar, la trecut

Nu pot spune că m-a surprins din cale-afară descoperirea că Mihai Bar, poate cel mai reprezentativ lider al social-democraţilor bihoreni, a furnizat note informative către Securitate în anii '80. Asta nu fiindcă l-aş bănui de ticăloşie funciară, ci pentru că, după abundenţa de ştiri despre turnătoriile unor persoane până acum respectabile, precum Mona Muscă, Ioan Groşan, Nicolae Breban ori George Besoiu, nu mă mai miră absolut nimic.

Sunt tentat să cred că, aşa cum indică CNSAS şi după cum o spune şi el, Mihai Bar n-a prea avut încotro. Ros de ambiţia de a ajunge cineva, chiar cu preţul înfiripării unei relaţii cu Securitatea, ce începea blând, dar putea continua dur, tânărul inginer de acum trei decenii dovedea solicitudine faţă de braţul înarmat al Partidului Comunist care îi ceruse să-şi portretizeze colegii sau subalternii. Dacă în notele sale Bar a vorbit despre ei doar de bine, aşa cum susţine, nu pot decât să mă bucur. Şi că alţii nu au suferit din cauza sa, şi pentru că numărul nemernicilor din jur nu sporeşte cu unul.

Problema lui Bar, dar şi a noastră, a celor conduşi sau reprezentaţi de el în ultimele două decenii, e însă alta: omul care se credea un politician drept a vorbit despre corupţia altora, în timp ce în legătură cu propria morală nu s-a judecat niciodată. Dacă se examina, putea ajunge la concluzia că, în fond, dacă tot n-a făcut nimănui vreun rău, era mai corect să-şi asume trecutul. Cum suntem o naţiune de blânzi, care a îngăduit ca torţionari notorii să beneficieze până la moarte de pensii de lux, nimeni nu l-ar fi condamnat cu asprime.

Mai ştii, unii poate i-ar fi apreciat şi gestul, dar şi faptul că a preferat să descrie pentru Securitate calităţile, nu defectele sau viciile celor pe care era pus să-i caracterizeze. Ba alţii ar fi putut concluziona chiar că dacă Bar n-ar fi dat acele note "amicale", s-ar fi găsit un altul care s-o facă, iar subiecţii ar fi ieşit din turnătorii mult mai vătămaţi...

E posibil, de asemenea, ca informaţia privind contactele lui Bar cu Securitatea să fi "transpirat" în urma unei lucrături din partea propriilor colegi de partid, care abia aşteaptă să scape de el. Ar fi o manieră securistică de a rezolva conflictele în PSD Bihor, dar nici asta nu mă miră.

Mi-ar fi plăcut, deci, ca Bar să fi fost cel care, dacă nu în 1990, măcar în 2000, să fi ieşit în public şi să spună în stilul lui: "Fraţilor, asta a fost, iertaţi-mă şi mă înţelegeţi". Ăsta era caracter! Lunga sa inacţiune mă face însă să mă tem că în toţi aceşti ani de după 1989 mai ştiau şi alţii despre tinicheaua din dosarul său. Şi mă întreb, aşadar: câte din deciziile luate ca şef peste judeţ, câte din voturile date în Camera Deputaţilor nu i-au fost impuse de cei care-i ştiau secretul? Să fie Securitatea, în noile sale forme, cea care ne conduce şi acum? De ce, Mişule, de ce?...