Anulată la începutul lunii martie, conferința „Provocări la adresa echilibrului de securitate la nivel regional și global generate de războiul din Ucraina” se va ține până la urmă pe 30 martie, la Muzeul Țării Crișurilor, unde vor intra în dialog dr. Cristian Diaconescu, ex-ministru de Externe, și conf. univ. dr. Eduard Simion, primul șef al Centrului NATO din Oradea.

Evenimentul va fi deschis de managerul muzeului, istoricul Gabriel Moisa, și se desfășoară sub egida Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor, de această dată într-un format de tip interviu-dialog. El se va ține în sala de conferințe a MȚC, începând cu ora 17, intrarea fiind liberă, în limita a 150 de locuri. 

„Dr. Cristian Diaconescu (n. 1959, București), jurist, diplomat și om politic, este în prezent una dintre cele mai apreciate și autorizate voci ale momentului în materie de politică externă și relații internaționale. Cariera sa profesională a debutat în calitate de judecător, apoi în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a ocupat funcții de răspundere, inclusiv cea de Ministru , după ce în anul 2004 a ocupat aceeași funcție în cadrul Ministerului de Justiție. Activitatea profesională a fost dublat de activitatea didactică și științifică ca membru fondator al Fundației Colegiului Național de Apărare, membru asociat al Jamestown Foundation și profesor în cadrul Colegiului Național de Apărare și al Institutului de Drept și Relații Internaționale”, îl prezintă gazdele pe primul dintre invitați.

Despre partenerul său de dialog, general de brigadă (r) Eduard Simion, MȚC transmite că, „pe lângă specialitatea de bază infanterie, a activat și ca parașutist militar, ofițer de Intelligence, precum și specialist în Relații Internaționale, trecând prin toate treptele ierarhice ale carierei militare”. Totodată, Simion a înființat Centrul de Excelență NATO HUMINT, cu sediul în Oradea, și a fost primul director al acestuia începând cu anul 2007. Acum, el este conferințiar universitar la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării. 

„Prin această conferință se dorește o analiză amplă asupra evenimentelor în desfășurare la nivel regional și global. Tematica propusă este una diversă și cuprinzătoare, plecând de la războiul din Ucraina, dar atingând o paletă foarte largă de teme de interes din sfera geopoliticii, relațiilor internaționale și politică externă”, transmit organizatorii. 

MȚC anunță evenimentul în parteneriat cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

Conferința a fost anunțată inițial la finalul lunii februarie ca urmând să aibă loc pe 2 martie. Evenimentul a fost anulat în scurt timp, „din motive obiective”, fără a fi specificat care anume au fost acestea. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!