Niciun drum național sau județean din Bihor nu este blocat după zăpezile însemnate căzute în noaptea de miercuri spre joi, afirmă administratorii acestora, care recunosc că s-au confruntat cu probleme mai mari decât în noaptea precedentă, inclusiv cu arbori căzuți peste carosabil.

Pe toate șoselele se circulă în condiții de iarnă, pe unele asfaltul fiind curățat „la negru”, în timp ce pe altele încă există zăpadă.

„Nu sunt probleme deosebite”

„Pe toate drumurile naționale din Bihor se circulă în condiții de iarnă și nu sunt probleme deosebite, având în vedere cantitățile mari de zăpadă căzute azi-noapte. Nu avem niciun drum național blocat”, a declarat joi dimineață BIHOREANULUI șeful Secției Drumuri Naționale Oradea, Traian Bulzan.

„Practic, de ieri se lucrează aproape fără oprire pentru degajarea drumurilor, în două schimburi, pe toți cei 570 km de șosele naționale”, a adăugat acesta.

Potrivit lui Bulzan, în unele zone drumarii au intervenit inclusiv cu utilaje dotate cu pluguri, mai ales în zonele colinare și montane, iar în majoritatea celorlalte s-au împrăștiat materiale antiderapante – clorură de calciu, sare și nisip.

Foto: Cititor BIHOREANUL 

Una dintre cele mai dificile zone s-a dovedit DN 76 Oradea – Deva, unde în cursul nopții a nins mult, dar „azi dimineață la ora 6.00 carosabilul a fost curățat «la negru»”.

Cel mai probabil, consideră șeful SDN Oradea, va fi nevoie de intervenții continue și în cursul zilei de joi, dat fiind că se prognozează noi precipitații.

De altfel, un cititor a sesizat BIHOREANULUI că pe drumul Oradea - Beiuș - Ștei circulația a fost mult îngreunată încă din cursul serii de miercuri.

„Au acționat continuu”

Și în ce privește cei 1.000 km de drumuri județene, situația acestora este similară, cu mențiunea că în unele zone a fost nevoie nu doar de deszăpezire, ci și de deblocarea șoselelor peste care au căzut copaci, cum s-a întâmplat, de exemplu, pe DJ 764 Damiș – Roșia.

„Au fost mai mulți arbori căzuți peste drum și a trebuit să se intervină inclusiv cu drujbele pentru eliberarea carosabilului înainte de deszăpezirea propriu-zisă. În acest moment, drumul a fost eliberat și se circulă”, a declarat Alex Laslău, consilier al președintelui Consiliului Județean Bihor.

Păreri împărțite

La fel ca în ziua precedentă, prima cu ninsori importante, șoferii care s-au exprimat pe grupuri de Facebook precum „Info Trafic Bihor & Oradea” au fost împărțiți, unii arătându-și nemulțumirea față de starea drumurilor, în timp ce alții, dimpotrivă, au afirmat că se circulă în condiții bune.

„Cum e starea carosabilului spre Arieșeni?”, a întrebat un internaut, răspunsul fiind că „se poate urca, se circulă în condiții de iarnă”.

Un alt șoferi s-a declarat nemulțumit de starea DX 16 spre Autostrada Transilvania și a postat o filmare de la bordul mașinii ce arată carosabilul parțial acoperit de zăpadă. „Și le trebuie bani de rovinietă”, a comentat un altul.

„Până acum ne plângeam că nu avem zăpadă, acum nu-i bine că este, oare cine ne poate mulțumi pe noi?”, și-a dat cu părerea un alt utilizator din grup, în timp ce un altul a explicat că deszăpezirea nu poate fi făcută instantaneu pe toate drumurile.

Apel către șoferi

În condițiile în care încă se lucrează pentru curățarea drumurilor, administratorii acestora fac apel la șoferi să respecte regulile scrise și nescrise specifice acestei perioade.

„Colegii care au verificat operațiunile de deszăpezire au avut probleme și cu șoferii unor mașini care nu erau echipate cu anvelope de iarnă și care au rămas blocate pe urcare, în pante. De lanțuri antiderapante nici pomeneală, nu au văzut niciun vehicul echipat cu lanțuri”, a spus șeful SDN Oradea, adăugând că recomandă tuturor șoferilor, mai ales celor care au de făcut deplasări mai lungi, să își echipeze mașinile corespunzător.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!