Apar detalii șocante în cazul crimei din orașul Mangalia. Anchetatorii spun că victima are 18 ani, nu 12, cum se vehiculase inițial, și ar fi fost ucisă de o altă tânără, de aceeași vârstă, prietena ei cea mai bună.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Constanța, citat de ziuadeconstanta.ro, anchetatorii au stabilit identitatea victimei, ca fiind o femeie de 18 ani, din județul Vaslui.

„Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța“, arată comunicatul Poliției.

Site-ul menționat arată că suspecta de 18 ani este chiar prietena cea mai bună a victimei.

„Cele două veniseră la muncă pe litoral. Se pare că victima și-ar fi înșelat iubitul și apela la prietena ei să o acopere. Între cele două ar fi izbucnit o ceartă și suspecta a ucis-o pe tânăra de 18 ani. Crima ar fi avut loc chiar în camera de hotel în care locuiau cele două. Apoi suspecta ar fi pus cadavrul într-un geamantan și l-a dus până în parc unde l-a abandonat sub bancă”, scrie ziuadeconstanta.ro.

După cum se știe, trupul fără viață a fost găsit în zorii zilei de duminică, sub o bancă dintr-un parc, în apropiere de un loc de joacă.

Digi24 precizează că victima era desfigurată de lovituri și avea pe ea doar un tricou.

Cadavrul fetei a fost găsit de un pescar care inițial a crezut că era un câine. Când s-a apropiat, a văzut că era corpul ghemuit al unei fete. Polițiștii au constatat că fata era moartă de mai multe ore.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!