Penitenciarul Oradea va participa la expoziţia internaţională "Light and Darkness", organizată de Asociaţia Art and Prison din Berlin, cu şase lucrări realizate de tot atâţi deţinuţi, din care sunt trei picturi pe pânză realizate în ulei, una în tempera şi două în grafică. Evident, participarea nu va fi a persoanelor private de libertate, ci a lucrărilor realizate de acestea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Oradea, agentul principal Adina Bârda, respectivele creaţii au fost deja expediate în capitala Germaniei, pentru a fi expuse în cadrul evenimentului programat să se desfăşoare în luna septembrie.

"Acest eveniment este o competiţie destinată persoanelor private de libertate, care vizează elaborarea unor lucrări artistice care să reflecte povestea acestora sau chiar a victimelor lor", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.

Agentul principal Adina Bârda a mai spus că un juriu internaţional va selecta lucrările intrate în competiţie, precum şi câştigătorii competiţiei, dar toate lucrările vor fi expuse publicului larg.

"Fondurile rezultate vor fi utilizate cu precădere în beneficiul femeilor şi adolescenţilor încarceraţi", a mai spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.

Adina Bârda a afirmat că "participarea Penitenciarului Oradea la această manifestare artistică este o dovadă a compatibilizării spaţiului carceral orădean cu standardele şi bunele practici europene în domeniu".