Dezamăgire, vineri seară, la Oradea Arena. Echipa de baschet a orașului, CSM CSU Oradea, a pierdut meciul 5, decisiv, din finala Ligii Naționale de baschet, în fața U-BT Cluj Napoca, la un singur punct (67-68). La capătul unui meci dramatic, pe care l-au controlat în cea mai mare parte, orădenii au devenit vicecampioni naționali.
La fel ca fiecare partidă din finală, meciul dintre cele două combatante a fost foarte strâns, cele două echipe mergând umăr la umăr până în ultimele minute de joc. De data aceasta, orădenii s-au dovedit mai neinspirați.
Roș-albaștrii nu au gestionat înțelept ultimul atac, deși au avut la dispoziție 24 de secunde în care puteau să răstoarne scorul.
Astfel, Oradea a câștigat doar 2 dintre cele 5 meciuri ale finalei, iar U-BT Cluj a obținut cel de-al cincilea titlu consecutiv de campioană națională.
În Oradea Arena au fost prezenți aproximativ 5.500 de fani, care și-au susținut gălăgioși din tribune echipa favorită.
La finalul meciului, fanii au scandat în continuare numele CSM Oradea, dar și „Hoții”, cu trimitere la unele decizii controversate ale arbitrilor.
Oradea, aproape tot timpul la conducere
După primele patru minute de joc, Oradea s-a instalat la conducere, iar în prima pauză a intrat cu scorul de 19-16.
În sfertul II, Clujul a condus doar de două ori pe tabelă, în rest CSM CSU a fost la timonă, după zece minute în care s-au marcat cele mai multe puncte din meci. La pauza mare orădenii conduceau cu 39-37.
După revenirea de la vestiare, formaţia oaspete a marcat primele puncte, a preluat conducerea, dar doar pentru puţin timp, pentru că apoi roş-albaştrii au revenit şi, deşi clujenii au mai reuşit să treacă o dată la conducere, scor 45-46, finalul sfertului III a fost al bihorenilor, care s-au detaşat uşor, iar apoi au intrat în ultima pauză cu un avantaj de două puncte, scor 51-49, după zece minute în care fiecare formaţie a înscris doar câte 12 puncte.
Ultima secvenţă a fost gestionată bine de elevii antrenorului Cristian Achim, care s-au aflat la conducere până în ultimul minut. S-a condus şi cu 63-55, dar, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată în această finală, clujenii au fost mai lucizi în ultimele minute, s-au apropiat pe tabelă, iar când mai erau 47 de secunde, Patrick Richard a înscris pentru a-şi duce echipa în avantaj, scor 65-66. A replicat apoi foarte bine Kris Richard, după un timeout, cu 33 secunde înainte de final şi CSM CSU conducea din nou, cu 67-66. A fost rândul antrenorului oaspeţilor, Mihai Silvăşan să solicite timeout, iar la reluare, Zavier Simpson a înscris pe pătrundere, cu 24 de secunde înainte de final, scor 67-68.
Un „3” cu ghinion
A urmat ultima fază pentru orădeni, care l-au jucat din nou pe Kris Richard, însă acesta a aruncat de trei puncte - deși un coș de 2 puncte ar fi fost suficient pentru a asigura victoria echipei orădene - nu a înscris, iar apoi s-a auzit sirena de final.
A rămas frustrarea orădenilor că puteau câştiga acest joc, după ce au fost foarte aproape de a deveni din nou campioni.
La final, însă, la festivitatea de premiere, au trebuit să se consoleze cu medaliile şi trofeul de vicecampioni, în timp ce clujenii au sărbătorit din nou adjudecarea unui titlu naţional.
Festivitatea de premiere a fost efectuată de Carmen Tocală, preşedinta Federaţiei Române de Baschet, şi Cătălin Burlacu, delegatul FRB la acest joc.
Pe lângă premierea celor două echipe şi acordarea trofeului de campioni celor de la U BT, au mai fost decernate două premii speciale, ambele oaspeţilor: lui Tudor Şomăcescu, pentru cel mai de perspectivă jucător, şi lui Zavier Simpson, desemnat cel mai bun jucător al finalei.
De altfel, Simpson a fost principalul marcator al echipei clujene în acest duel, cu 26 de puncte. De la CSM CSU, cel mai eficace s-a dovedit a fi de această dată Donatas Tarolis, cu 18 puncte, în timp ce Sayeed Pridgett a contribuit cu 12 puncte, iar Brandon Brown și Kris Richard au avut câte 11 puncte.
„O finală umbrită”
La declaraţiile de la finalul disputei, antrenorul principal al CSM-ului, Cristian Achim nu a ezitat să se refere din nou la arbitraj, nu neapărat la cel de la acest joc, ci la cel din primele două partide ale finalei pierdute de orădeni.
„A fost un meci foarte frumos, între două echipe echilibrate, după cum s-a văzut în această finală. Îmi pare foarte rău că nu am aruncat şi noi 33 de libere, la un meci de pe teren propriu, aşa se pare că ar trebui să fie şi îmi pare foarte rău de cele două meciuri pierdute - dacă înţelegeţi ce vreau să spun - şi pentru lumea care este absolut obiectivă. N-ar fi trebuit să le pierdem, niciodată, dar aceasta este istoria acestui sport în România. Nu vreau prin asta să iau din meritele Clujului, ei sunt o echipă forte bună, cu jucători buni, cu staff bun şi condiţii foarte bune. Asta n-are legătură însă cu ceea ce s-a petrecut pe teren. Pentru mine este o finală umbrită. Repet, eu sunt obiectiv şi am argumente în această direcţie. Că am fi putut şi noi să fim astăzi mai buni, că am fi putut să marcăm aruncările deschise pe care le-am avut, sunt de acord, dar nici n-ar fi trebuit să ajungem aici”, a afirmat Cristian Achim.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, interesul pentru această partidă a fost unul foarte ridicat.
Biletele s-au epuizat în nici 30 de minute de la punerea lor în vânzare. De altfel, tocmai din acest motiv, conducerea CSM a montat, pe platoul din fața Oradea Arenei, un ecran gigantic pentru fanii care nu au mai prins loc.