Orădenii ar putea plăti de anul viitor un impozit pe locuinţă majorat cu 4,2%. Primăria va propune Consiliului Local actualizarea cu rata inflaţiei a impozitelor pe clădiri datorate de persoanele fizice.

"Noi am propus un procent de 4,2%, dar s-ar putea ca procentul final să fie mai pare. Aşa cum se vehiculează, există posibilitatea ca Guvernul României să emită o hotărâre prin care să impună actualizarea impozitelor cu indicele inflaţiei pe ultimii trei ani, care este de 16%", a declarat Eduard Florea.

În acest context, sumele datorate de orădeni ar putea creşte cu 11% pentru că în urmă cu doi ani Primăria a actualizat cu 5% impozitul pe locuinţă.

Dezbatere fără audienţă

La dezbaterea publică au luat mai luat parte viceprimarul Ovidiu Mureşan şi directorul adjunct al Direcţiei Economice, Tănase Miculescu, şi consilieri locali din cadrul Comisiei Buget precum Octavian Dan, Mihai Manea şi Lucian Popa. Fie datorită orei 15, la care a fost organizată întâlnirea, fie datorită temerii că jocurile au fost deja făcute, la dezbaterea din sala mare a Primăriei nu a luat parte niciun contribuabil orădean.

În şedinţa de lucru, viceprimarul Ovidiu Mureşan a menţionat că pe lângă actualizarea cu rata inflaţiei printre modificările aduse impozitelor pe 2013 se mai numără majorarea de la 0,4% la 0,5% a impozitului pe clădirile fundaţiilor şi cultelor religioase în care se desfăşoară activităţi economice şi actualizarea zonării fiscale a unui număr de 50 de străzi din oraş pe care municipalitatea a introdus utilităţi.

Hop, cu taxa!

Primăria şi-a mai propus introdurea unor taxe locale pentru a încasa bani de pe urma serviciilor şi activităţilor prestate către diferiţi solicitaţi. Spre exemplu, municipalitatea vrea să taxeze cu 20 lei furnizarea de informaţii despre contribuabili către bănci şi executorii judecătoreşti, cu 50 lei furnizarea unei copii conforme cu originalul după un document eliberat de Primărie şi cu 60 lei pe an avizarea activităţii agenţilor economici.

Propunerile formulate de finanţiştii municipalităţii vor fi supuse aprobării Consiliului Local în şedinţa din 18 decembrie, ultima din acest an, pentru a putea intra în vigoare încă de la începutul lui ianuarie.

Citeşte pe aceaşi temă şi articolul Impozite cu "taxe": Primăria vrea să facă bani din taxe speciale