Orădenii sunt aşteptaţi miercuri de la ora 17, în Sala Mare a Primăriei, la o dezbatere publică pe marginea proiectului de reabilitare a sistemului de alimentare cu energie termică a oraşului. Dezbaterea a fost precedată săptămâna trecută de o întâlnire similară cu specialiştii în domeniu în cadrul căreia reprezentanţii Electrocentrale, Distrigaz şi Transgex au căzut de principiu de acord cu privire la modul în care va arăta pe viitor sistemul de termoficare al oraşului.

Municipalitatea a reuşit să atragă prin intermediul unui proiect european finanţări în valoare de 77 milioane lei pentru construcţia unei termocentrale noi pe gaz şi apă geotermală în locul actualului CET şi reabilitarea a două reţele magistrale din municipiu. Pentru ca proiectul să poată fi implementat, acesta trebuie iniţial supus dezbaterii publice. Conform strategiei, la nivelul municipiului va exista un singur furnizor de energie termică, Electrocentrale, Transgex şi Distrigaz urmând să furnizeze CET-ului apă geotermală, respectiv gaze naturale.

Această măsură îi afectează direct pe orădenii care locuiesc în cartierul Ioşia şi sunt deserviţi în prezent de Transgex la tarife mult mai mici decât cele practicate de CET. La fel, municipalitatea vrea să oblige orădenii care nu s-au racordat la sistemul de termoficare, deşi au această posibilitate, şi se încălzesc în continuare cu cărbune sau lemne, să plătească o taxă de poluare după modelul celei datorate de Electrocentrale.