Anunţat cu o zi în urmă de către avocatul Petru Trif, care preciza că a obţinut o autorizaţie în regulă, mitingul programat să înceapă marţi la ora 14 în faţa Prefecturii Bihor, ca protest împotriva preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi a PDL, s-a dovedit neinteresant chiar şi pentru orădenii care au participat la protestele "nocturne" din precedentele două seri, organizate prin intermediul reţelelor de socializare.

Dezamăgit

Manifestaţia iniţiată de Trif a adunat, la ora începerii, doar 17 persoane, mai ales persoane vârstnice, motiv pentru care avocatul nu şi-a ascuns deloc dezamăgirea. "Indiferenţa asta a adus România acolo unde este acum. Dacă stai în casă şi te plângi între patru pereţi că s-a scumpit benzina nu faci nimic. Uite, eu stau aici, deşi nu sunt aşa lipsit de posibilităţi materiale ca alşii, iar cei care ar avea mai multe motive să protesteze nu au venit", a exclamat Trif.

El a ţinut să precizeze că, deşi aştepta ca la protest să participe în special intelectuali - "oameni ai legii, medici, asistente, oameni cu cultură care pot fi lideri de opinie" - şi-ar fi dorit, totuşi, ca şi alte categorii de orădeni să fie mai activi. Dar, în aceste condiţii, tocmai lipsa intelectualilor l-a decepţionat cel mai mult, ajungând să se întrebe, ironic, "unde-s intelectualii Oradiei?".

La mica şi scurta manifestaţie, ce avea să dureze mai puţin de o oră, au mai participat câteva figuri cunoscute, ca de pildă un simpatizant al PRM, o jurnalistă de la Crişana, Cristina Puşcaş, care a precizat că era de faţă ca persoană particulară şi că şi-a luat "liber" tocmai pentru a protesta, deputatul Octavian Bot (trecut prin cel puţin şapte partide, momentan membru PNL după ce în 2008 a fost ales ca PDL-ist), cântăreaţa Alexandrina Chelu şi actorul Petre Panait.

Fără lozinci

Niciunul din cei 17 protestatari nu a scandat vreo lozincă, iar pancarte au purtat doar trei dintre ei, pe acestea fiind scrise mesajele "Jos Băsescu de la putere!","Unitate, Libertate, Solidaritate! Oradea" şi "Alegeri anticipate şi trai decent".

Singurul incident cât de cât notabil a fost produs de un bărbat de circa 55 de ani, care a strigat că protestul trebuia organizat pe Dealul Viilor. "Pe deal trebuia să mergem, acolo unde stau ăia cu vile, să vedem ce zic ei, trăiesc bine?", a propus omul, însă fără succes. Supărat, s-a luat apoi de un reporter, care i-a cerut să dea detalii privind ideea sa, aşa încât l-a luat la rost: "Cine eşti tu? Ia zi, cine a fost taică-tău?", a cerut bărbatul, fiind însă repede lămurit de alţii că nu avea sens să se certe cu un jurnalist.

După circa 50 de minute, dezamăgiţi de lipsa unei mase mai mari de orădeni care să li se fi alăturat, micul grup a părăsit Parcul Traian, nu fără a bodogăni despre cât de inerţi sunt orădenii. "Ne merităm soarta, pot să facă (n.r. - guvernanţii) ce vor cu noi...", a concluzionat unul dintre cei prezenţi, în timp ce se îndrepta spre casă.

biletele anti usl.JPGPe de altă parte, în zona Parcului Traian, unde s-a desfăşurat protestul, persoane necunoscute au împrăştiat fluturaşi cu mesaje împotriva opoziţiei, precum: "Aliaţa USL = Alianţa zdrenţele" şi "Ponta şi cu Antonescu, slugile lui Iliescu".

Ghinionistul Trif

Avocatul Petru Trif, iniţiatorul protestului de marţi, a iniţiat şi anul trecut un miting de solidarizare cu învăţătoarea Cristiana Anghel, cea care a făcut greva foamei aproape două luni, prilej cu care a strâns doar cinci participanţi.

În 2008, acelaşi Trif a anunţat că strânge semnături pentru demiterea primarului Ilie Bolojan, însă după mai bine de un an, perioadă în care nu a avut succes, a anunţat că şi-a schimbat părerea despre acesta, astfel încât nu mai considera că dă dovadă de prea mult autoritarism, şi că edilul "a făcut multe lucruri foarte bune pentru oraş".

Tot în 2008, Petru Trif a candidat din partea PNŢCD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, însă a cules mai puţin de 3% din voturile exprimate de bihoreni, astfel că, după cum declara luni, de doi ani a încetat să mai activeze în plan politic.