Publicația Recorder a dezvăluit marți că premierul României, Marcel Ciolacu, a mai fost de două ori la bordul unor avioane private închiriate de compania Nordis, ba chiar a fost însoțit - pe lângă alți apropiați, ca nepotul Mihai Ciolacu și o amică, Sorina Stan - chiar de controversatul afacerist care conduce compania acuzată de țepe imense, Vladimir Ciorbă.

Abordat de jurnaliștii Recorder, Ciolacu n-a răspuns punctual legat de aceste zboruri spre Madrid și Nisa, ci a spus că este un „capitol închis în viața mea”.

Din nou, Madrid și Nisa 

Recorder a publicat documente care arată că Marcel Ciolacu a fost pasager al altor două zboruri cu avioane private închiriate de Nordis, pe lângă cele două despre care a făcut deja dezvăluiri ample publicația G4Media.ro (la Madrid și Nisa cu oprire și la Paris).

Călătoriile datează însă tot din 2022. 

Primul zbor dezvăluit de Recorder a avut loc pe 9 martie 2022, cu un avion privat al companiei Țiriac Air, un business jet Gulfstream G200, închiriat de firma Nordis Travel, și avea destinația Timișoara. Conform documentelor publicate de jurnaliști, la bordul aeronavei s-au urcat în București Vladimir Ciorbă, George Ivan (apropiat al lui Ciorbă), Marcel Ciolacu și nepotul său, Mihai Ciolacu. La Timișoara, avionul a făcut o escală, pentru a prelua alți pasageri, mai precis pe Sorin Grindeanu și fiul său, alături de Alfred Simonis.

Destinația finală a fost Madrid.

Jurnaliștii Recorder spun că nu e clar motivul călătoriei, dar menționează că în acea seară s-a jucat meciul de fotbal dintre Real Madrid și Paris Saint-Germain. Pasagerii s-au întors în București pe 10 martie 2022.

Cealaltă călătorie cu avionul privat pe care o dezvăluie Recorder a avut loc în perioada 18-21 august 2022, când Marcel Ciolacu s-a dus la Nisa, alături de Vladimir Ciorbă, Monica Huyadi, Ion Bejeriță și Sorina Docuz (considerată o apropiată a premierului), tot cu avion închiriat de Nordis. 

Pasager de lux

Contactat de jurnaliștii care semnează materialul de la Recorder, Marcel Ciolacu n-a răspuns inițial, dar apoi a vrut să știe despre ce este vorba. Când a aflat, el a transmis, pe WhatsApp, că nu dă alte explicații pe această temă: „Capitol închis în viața mea. Am explicat public și am dovedit că nu am beneficiat de niciun serviciu fără să plătesc. Chiar dacă este un aspect care privește viața mea privată, am considerat necesar să explic fiind candidat pentru funcția de președinte. Am plătit politic pentru acest lucru. Nu există fapte penale. După cum bine cunoașteți, din bani publici am zburat doar la economic”.

Pe 5 februarie, în ziua în care parlamentarii Opoziției i-au cerut în plen demisia, Marcel Ciolacu le-a arătat jurnaliștilor două facturi de câte 7.500 de lei, legate de primele două zboruri private dezvăluite de G4Media.ro. „Aveți atâta ură față de mine de fiecare dată”, le-a reproșat atunci jurnaliștilor. De asemenea, la finalul declarațiilor, în timp ce se îndrepta spre birou, un jurnalist l-a întrebat „dacă regretă că a mers cu doamna Vicol”, iar premierul a replicat: „regret că m-am lăsat păcălit”.

Premierul a susținut că și-a plătit din bani proprii călătoriile, deși presa centrală a atras atenția că pentru astfel de zboruri costurile sunt mult mai mari. Cele patru zboruri cu avioane private închiriate de Nordis - care l-au avut și pe Marcel Ciolacu drept pasager de lux - au avut un cost însumat de 116.000 de euro, scrie marți Recorder. 

Amintim că într-una dintre călătorii premierul a fost însoțit și de fiul său, căruia a vrut să-i facă „o plăcere”, iar lui să-și împlinească un „moft”, prin participarea la cursa de Formula 1 de la Monaco. 

Soții Vicol: viață de lux, acuzații grave 

Fosta deputată PSD Laura Vicol și totodată fostă șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, au fost arestați preventiv, în dosarul Nordis, iar pe 14 februarie Instanța supremă a decis eliberarea acestora din arest. Vladimir Ciorbă a fost plasat sub control judiciar, în timp ce în cazul Laurei Vicol nu a fost impusă nicio măsură restrictivă.

Hotnews.ro amintește că Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele grupului Nordis şi au cheltuit banii pe vacanţe, călătorii cu avioane private, achiziţii de bunuri şi maşini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienţii păgubiţi, care au plătit pentru apartamente pe care nu le-au primit niciodată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!