Cât încă era studentă la Arhitectură în Cluj-Napoca, orădeanca Diana Codrean şi-a dat seama că proiectarea de clădiri nu este ceea îşi doreşte să facă. În paralel, s-a înscris şi la Peisagistică, iar cu cele două diplome s-a dus apoi în Irlanda, unde a aflat, spre surpriza ei, că acolo reprezintă o singură specializare: arhitectul peisagist, responsabil cu amenajarea zonelor publice, indiferent că e vorba de o piaţă centrală a unui oraş sau de spaţiile din mijlocul noilor cartiere rezidenţiale.
După câţiva ani în care a creionat spaţii publice în Irlanda, Diana s-a întors acasă şi încearcă să importe în Bihor modelele occidentale. A realizat deja mai multe proiecte publice, inclusiv un viitor parc din Oradea, promovând materiale naturale şi soluţii tehnice sustenabile.
Eco-Arhitectură
- Scopul declarat al cabinetului dvs. de arhitectură este să asigure sustenabilitate, o abordare ecologistă şi regenerare urbană. Cum faceţi asta?
- Conceptul este similar cu o casă pasivă, mai costisitor de executat, dar care în timp îşi recuperează investiţia, pentru că nu consumă resursele naturii, ale oraşului sau resurse umane în mentenanţă. Folosim sisteme de drenaj, pentru ca apa de ploaie să asigure irigarea zonei, specii de plante care filtrează poluanţii, fose de plantare pentru arbori, care sunt nişte sisteme în care se plantează arborii şi care captează apa pluvială, ca ea să ajungă la rădăcini.
În zonele pe care le proiectăm, evit plasticul şi nu folosesc folie anti-buruieni, ci un strat natural de mâl şi nisip. Cum poţi să vorbeşti despre un spaţiu verde care să-ţi aducă beneficii când tu pui o folie de plastic pe sol, care se descompune în timp în micro-plastic? Propunem spaţii verzi cu pajişti şi plante melifere, mult mai uşor de întreţinut şi care nu au nevoie de irigaţii. Un parc nu poate să aibă doar gazon, este suficient dacă are o treime de spaţii gazonate şi mai mult loc pentru arbuşti şi erbacee (n.r. plante ierboase). De asemenea, propunem pavaj permeabil, prin care apa se drenează prin sol...
- Ce portofoliu aveţi?
- În continuare, lucrez "remote" (n.r. de la distanţă) pentru proiecte din Irlanda. În Bihor am realizat un proiect de regenerare urbană la Ştei, unul la Marghita şi un parc ecologic în Sântandrei. În Oradea, am semnat proiectul coridorului verde de pe strada Radu Enescu, unde am încercat să folosim preponderent materiale naturale (foto jos). Sunt foarte multe alei din pietriş, sunt amenajări senzoriale din scoarţă şi ace de pin. Am propus şi alei din scânduri de lemn reciclate şi din traverse de cale ferată reciclate.
- Cât de interesaţi sunt bihorenii de arhitectura ecologică? Dar autorităţile?
- Am fost plăcut surprinsă să observ că există deschidere. Ce nu înţelege lumea este de ce locurile de joacă sunt mai interesante dacă sunt amenajate cu buşteni şi bolovani. Au senzaţia că sunt periculoase pentru copii, dar sunt aceleaşi pericole ca la un leagăn de plastic.
Modele din Irlanda
- În ultimii ani, în Oradea s-au amenajat mai multe parcuri noi, dar multe din ele arată doar ca nişte scuaruri cu gazon, fără umbră, fără o diversitate de plante. Cum se văd aceste amenajări prin ochiul specialistului?
- Ideea de a crea noi spaţii verzi este bună, dar se pot face îmbunătăţiri atât la proiectare, cât şi la execuţie. Nu ştiu în ce măsură aceste proiecte ajung pe la compartimentele de spaţii verzi. De exemplu, în Irlanda, noi trebuie să predăm între 6 şi 10 copii din fiecare proiect, câte unul pentru departamentele de planificare urbană, arhitectură, sustenabilitate, ecologie şi aşa mai departe. Toţi emit un punct de vedere, iar proiectantul trebuie să încorporeze toate comentariile lor sau să răspundă punctual, dacă nu recomandă abordarea sugerată. Fiecare proiect are şi un site propriu, unde se face o consultare publică timp de 6 săptămâni.
Parcul de pe strada Barcăului, amenajat ca un „coridor verde”
- Cum vi se par parcurile vechi ale oraşului, precum 1 Decembrie, Libertăţii, Petőfi?
- Recomand ca toate parcurile oraşului să treacă printr-un proces de evaluare arboricolă, pentru a cunoaşte starea şi valoarea ecologică a fiecărui arbore, iar cei care reprezintă pericole să fie înlăturaţi. Şi trebuie integraţi arbuştii, pentru că au un rol important în biodiversitate. Am observat că în Bihor arbuştii sunt înlăturaţi de pe marginea străzilor şi înţeleg nevoia de a curăţa drumurile, dar nu ar trebui să însemne şi eliminarea lor, căci sunt habitate importante pentru păsări. În Irlanda, la un proiect de drum nu lucrează doar ingineri, ci şi peisagişti şi ecologişti.
Revenind la parcuri, măcar 20% din suprafaţa fiecăruia ar trebui să fie ocupată de arbuşti, iar pe lângă să avem erbacee, plante perene, bulbi. Plantele perene se întreţin foarte uşor, în ianuarie-februarie le tai până jos, laşi resturile pe sol să creeze un humus şi plantele vor reveni la viaţă mai groase. De asemenea, aş încerca să aflu ce şi-ar dori utilizatorii pentru parcurile din Oradea, ceea ce apoi aş filtra prin ochii specialiştilor.
O companie pentru verdele oraşului
- Ce soluţii le-aţi propune orădenilor, pentru amenajarea spaţiilor verzi din jurul blocurilor şi caselor?
- Administraţia publică ar putea să facă câteva proiecte pilot, cu rol de noţiuni de bune practici. Sigur este că aş renunţa la închiderea acestor spaţii cu garduri vii, pe care le-aş propune în apropierea geamurilor de la parter, pentru a proteja locuitorii de poluare. Aş încerca să elimin arborii care sunt foarte aproape de construcţii şi nu aş lăsa oamenii să planteze orice specie exotică. Un arbore are nevoie de minimum 4-6 metri cubi de pământ oxigenat pentru a supravieţui. Dacă folosim un metru cub, cum se lasă în cel mai bun caz la noi, arborele este condamnat la moarte. Este nevoie şi de reguli clare de îngrijire.
- Dacă aţi avea putere de decizie, ce aţi schimba şi ce aţi păstra în peisajul urbanistic orădean?
- Aşa cum are o companie pentru furnizarea apei, Oradea ar trebui să aibă una pentru întreţinerea spaţiilor verzi, cu specialişti bine pregătiţi şi un regulament strict. Nu vom ajunge nicăieri cu licitaţii pentru întreţinerea parcurilor atribuite după criteriul preţului celui mai mic. Ce aş păstra sunt străzile cu spaţii verzi ample, cum este Meşteşugarilor (foto jos), unde am fost foarte supărată când am văzut proiectul de lărgire a carosabilului la patru benzi. Este o pierdere foarte mare din punct de vedere al biodiversităţii şi al coridoarelor ecologice.
- Ce modele din străinătate ar trebui să "importe" Oradea, în ceea ce priveşte arhitectura urbană?
- Ar trebui să privim cât mai spre Vest, Marea Britanie sau America. De exemplu, Dublinul, care în trecut a betonat toate canalele pe care le are, acum desfăşoară ample proiecte de sălbăticire, de readucere a acestor canale la o formă cât mai naturală. Tot ei au un parc de vreo 700 de hectare în mijlocul oraşului. Şi noi putem identifica zone gri în oraş sau în apropierea lui, pe care să le transformăm în parcuri naturale sau păduri urbane. Provocarea va fi să le menţinem curate, pentru că am fost recent în pădurea din Felix şi m-am luat de cap, când am văzut câte gunoaie sunt aruncate acolo.