Municipalitatea preia de la orădeni, începând cu data de 1 august, cereri pentru obţinerea unei locuinţe din fondul de stat. Potrivit unui comunicat al Primăriei, dosarele pot fi depuse până pe 28 septembrie la Centrul de Informaţii cu Publicul de la parterul palatului administrativ al oraşului.
"Dosarele incomplete sau cele depuse după termen vor fi respinse. Solicitanţii care au avut dosare depuse în anii anteriori şi nu au primit repartiţie au posibilitatea depunerii unui dosar în sesiunea 2018. Dosarele depuse în anii anteriori nu se iau in considerare", se menţionează în comunicatul Primăriei.
Dosarele depuse vor fi analizate de Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe fond de stat şi locuinţe aflate în proprietatea privată a municipiului cu respectarea prevederilor Consiliului Local 733 din 2018.