O elevă a Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. 

Daria Danșa (foto), în vârstă de 18 ani și unul dintre cei șase șefi de promoție ai Colegiului Gojdu în această vară, va studia biochimia la Imperial College London.

Imperial College London este una dintre marile universități britanice, specializată în știință, tehnologie, inginerie, medicină și business. În clasamentele internaționale recente, universitatea este foarte bine cotată: în QS World University Rankings 2026 este pe locul 2 mondial și pe locul 1 în Marea Britanie și Europa. Tânăra a fost acceptată și la University of Warwick, unde, între cei 10.000 de candidați, a obținut o bursă care i-ar fi acoperit jumătate din taxele de școlarizare. 

Potrivit unui comunicat transmis de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, eleva din Oradea termină liceul cu media generală 10 și a obținut, de-a lungul anilor, rezultate importante la competiții naționale de chimie, chimie organică, fizică și matematică. În timpul liceului, s-a clasat printre cei mai buni elevi din țară la Olimpiada Națională de Chimie și a acumulat experiență practică în laboratoare și proiecte de cercetare.

Tânăra a lucrat, între altele, la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, unde a participat la activități de testare a compatibilității sanguine și de identificare a unor afecțiuni prin reacții de aglutinare.

„Întâlnirea cu pacienți și contactul direct cu suferința m-au făcut să înțeleg că cercetarea nu înseamnă doar formule și teorii, ci șansa reală de a îmbunătăți viața oamenilor”, a transmis Daria, potrivit comunicatului.

Eleva de la Gojdu a participat și la MsciTech Summer Camp, unde a studiat chimia forensică și spectroscopia, lucrând cu metode de laborator precum cromatografia și microscopia. Unul dintre proiectele sale de cercetare, dedicat efectelor cianurii asupra proceselor celulare și potențialului utilizării acesteia în terapii oncologice în doze controlate, a fost publicat și premiat la nivel național cu locul al doilea.

Un alt studiu, realizat în colaborare cu Compania de Apă Oradea, a analizat calitatea apei potabile din regiune și i-a adus premiul întâi la o competiție națională, pe când Daria avea doar 14 ani, fiind cel mai tânăr participant.

Pe lângă performanțele academice, Daria Danșa s-a implicat și în promovarea educației STEM în rândul elevilor. Ea a co-fondat clubul de științe „GojduMed”, în cadrul căruia au fost organizate masterclass-uri despre fiziologie, medicină și cercetare, dar și activități educaționale pentru copii, cu experimente chimice interactive.

Datorită rezultatelor sale, Daria a fost inclusă și în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!