Ultima şedinţă a Consiliului Local pe anul 2010, desfăşurată marţi după-amiază, a decurs rapid şi fără dispute majore. Consilierii locali au hotărât, printre altele, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Poliţiei Locale începând cu 1 ianuarie 2011 în conformitate cu prevederile Legii 155 din 12 iulie 2010.

Poliţia Locală a municipiului Oradea, instituţie publică de interes local cu personalitate juridică va fi subordonată Consiliului Local şi va funcţiona prin preluarea posturilor şi personalului actualei Poliţii Comunitare, care numără 64 de posturi. Întrucât legiuitorul nu a adoptat încă regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale consilierii locali vor dezbate un astfel de normativ în cadrul unei întâlniri din cursul lunii ianuarie a anului viitor.

Studiu pe apa geotermală

Tot în şedinţa de marţi consilierii locali au mai aprobat participarea municipalităţii orădene în cadrul proiectului "Identificarea tehnologiilor inovatoare pentru utilizarea apei geotemale în Euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar". Proiectul, în valoare de 388.150 euro, beneficiază de o finanţare nerambursabilă în valoare de 329.927 euro din fonduri comunitare, diferenţa urmând să fie acoperită prin contribuţia în valoare de 50.459 lei a bugetului de stat şi cofinanţarea în valoare de 7.763 lei de la bugetul local.

Proiectul va fi derulat de municipalitatea orădeană în comun cu organizaţia Innoterm din Debreţin şi are ca scop analizarea posibilităţii utilizării apei geotermale în sistemul de termoficare şi în structuri de agrement şi wellness. Având în vedere faptul că oraşele înfrăţite Oradea şi Debreţin folosesc amândouă rezerva de apă geotermală din subsol, fondurile alocate vor fi folosite pentru realizarea unui studiu care să evalueze exact mărimea zăcământului, precum şi necesarul de infrastructură al Oradiei în vederea utilizării pe o scară mai largă a resurselor regenerabile disponibile.

Redistribuire de fonduri

În cadrul şedinţei de marţi consilierii locali au mai aprobat ultima rectificare a bugetului local pe anul în curs în sensul transferului unor fonduri care au rămas necheltuite pentru acoperirea unor proiecte rămase fără finanţare. Spre exemplu, Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională va redistribui suma de 50.000 lei necheltuită în cadrul proiectului "Valorificarea prin reţea de sonde de apă geotermală pentru exploatarea zăcământului Borş în vederea producerii de energie termică prin CET I" către proiecte precum "Valorificarea rezervaţiei de zonă verde Dealul Ciuperca - Podgoria Varadinum", "Promovarea turismului balnear şi de agrement în complexul turistic Ioşia Nord", "Valorificarea zăcământului de apă geotermală Sântandrei" şi altele.

La fel, Administraţia Social Comunitară Oradea a cerut suplimentarea cu 95.000 lei a fondurilor alocate pentru abonamentele de transport în comun a elevilor şi studenţilor, bani care vor fi transferaţi în bugetul OTL, iar Spitalul de Pneumoftiziologie a solicitat rectificarea bugetului cu 4.500 lei, sumă prevăzută la capitolul donaţii şi sponsorizări, care nu a mai fost încasată însă.