Cine nu are număr, plăteşte! Orădenii care omit să îşi afişeze numărul administrativ pe faţada casei pentru indentificarea exactă a adresei şi cei care, proprietari ai unui apartament dintr-un condomeniu, nu îşi montează la intrarea principală numărul acestuia riscă amenzi de 400 lei, respectiv 100 lei.

Consiliul Local a hotărât joi instituirea acestei obligativităţi, la propunerea Instituţiei Arhitectului Şef, pentru a pune capăt haosului care domneşte în prezent pe unele străzi orădene în absenţa numerelor de pe case şi apartamente.

"Acest fapt are un impact negativ nu doar pentru livrarea corespondenţei sau a mărfurilor, ci, din punct de vedere al siguranţei şi integrităţii persoanelor şi bunurilor, pentru buna desfăşurare a activităţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor, respectiv ISU Bihor. În acest sens, Serviciul Judeţean de Ambulanţă ne-a relatat despre dificultăţile pe care le întâmpină la indentificarea pe teren a adreselor", se menţionează în raportul de activitate anexat proiectului de Hotărâre de Consiliu Local.

Termen, şase luni!

Potrivit hotărârii, orădenii au la dispoziţie şase luni pentru montare plăcuţelor, urmând ca începând din luna iulie Poliţia Locală să facă verificări în teren. "Motivul este că Ambulanţa sau cei care nu cunosc foarte bine oraşul nu găsesc adresele", a spus primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, ţinta municipalităţii este de a pune ordine în oraş şi nu de a face bani din amenzi. "Vom duce în această primăvară o campanie de înştiinţare a orădenilor cu privire la obligativitatea montării numărului administrativ pe clădire. Eu sper ca până în primăvară toţi proprietarii să se conformeze şi să nu fim nevoiţi să dăm amenzi", a declarat edilul.

Cu număr de la Primărie...

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local, pentru a afişa numărul administrativ corect, proprietarii de clădiri vor solicita municipalităţii certificate de nomeclatură stradală şi adresă în perioada 1 februarie - 31 iulie.

În cazul locuinţelor individuale, amplasarea plăcuţei cu dimensiuni de 20 pe 20 centimetri se va face, de regulă, în dreapta intrării principale la o înălţime de 1,8 - 2 metri deasupra trotuarului, iar în cazul blocurilor de locuinţe, deasupra intrării principale la fiecare scară.

Parcelele fără construcţii vor fi identificate prin aplicarea numărului pe unul dintre stâlpii împrejmuririi de la frontul străzii.

În cazul apartamentelor, numărul se va monta pe intrarea principală în locuinţă.