Orădenii pot cumpăra de acum roşii cu gust de roşii, nu de burete, şi ardei care miros a crud, nu a chimicale, fără să plătească preţul exorbitant al produselor "bio". Şi asta sprijinind în acelaşi timp agricultura locală!

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti (ASAT) au prezentat luni seară la Oradea modelul comerţului fără intermediar cu legume şi produse agricole folosit deja pe scară largă în occident, unde consumatorii s-au săturat de legumele şi fructele perfecte ca mărime şi culoare, dar lipsite de gust şi miros.

"Sistemul se bazează pe un parteneriat între micul producător agricol dedicat culturii naturale, fără chimicale, şi un grup de consumatori solidari care îşi doresc produse sănătoase şi proaspete la un preţ accesibil", a declarat Sergiu Florean, responsabil de comunicare în candrul Centrului de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare (CRIES), fondatorul ASAT.

Legume pe abonament

Parteneriatul dintre ţărani şi orăşeni se bazează pe încredere şi funcţionează după sistemul unui abonament. În iarnă, partenerii hotărăsc de comun acord asupra produselor agricole pe care le doresc, după care plătesc un avans din care fermierul îşi acoperă cheltuielile cu înfiinţarea culturii. Diferenţa până la costul total al producţiei, inclusiv munca fermierului, se plăteşte apoi în rate lunare de-a lungul verii, perioadă în care orăşenii îşi ridică săptămânal coşul cu legume proaspete.

În principiu, avansul pentru înfiinţarea unei culturi este undeva la 200 lei, după care "abonaţii" plătesc circa 40 lei pentru fiecare coş de legume ridicat. Conţinutul aceastuia diferă în funcţie de perioada de peste an şi bogăţia recoltei, dar, conform înţelegerii, legumele produse pe suprafaţa de teren convenită se împart în mod egal "abonaţilor".

Sistemul este reciproc avantajos. Acesta sprijină atât micul producător agricol, care scapă de problema costurilor necesare pentru înfiinţarea culturilor şi are desfacerea asigurată, cât şi consumatorul care are acces la legume proaspete cultivate natural de un producător pe care îl poate vizita acasă oricând pentru a se convinge de provenienţa legumelor.

Adoptat deja în mai multe oraşe din ţară, parteneriatul va fi introdus de anul viitor şi în Oradea. Mai multe familii orădene s-au arătat dispuse să plătească avans unui agricultor din zona Tămaşda dispus să înfiinţeze pe o suprafaţă de 50 de ari culturile pe care le vor cere "abonaţii".