Un avion luat din Oradea pentru Roma poate duce călătorii nu doar la Colosseum și Vatican, ci și spre casele colorate din Positano, lămâile din Amalfi, grădinile suspendate din Ravello și apele limpezi ale insulei Capri.

Cu zborul direct Wizz Air până la Fiumicino, un tren rapid sau mașină închiriată și câteva curse pe mare, Coasta Amalfitană poate fi descoperită chiar și într-o singură zi, deși merită să-i fie rezervate cel puțin două.

Roma, dar altfel

Traseul pe care BIHOREANUL îl recomandă de data aceasta li se potrivește mai ales celor care au vizitat deja Roma și vor să ajungă mai departe. Dar, desigur, călătorii aflați pentru prima dată aici pot și să combine câteva zile printre monumentele Romei cu o evadare spre sud.

Avantajul important pentru bihoreni este comoditatea plecării, căci Wizz Air leagă direct Aeroportul Oradea de Roma Fiumicino, fără drumuri spre alte aeroporturi, iar din capitala Italiei se pot lua trenuri rapide sau închiria mașină.

De pe Aeroportul din Oradea, cu Wizzair, cea mai ieftină plecare, în 11 octombrie, apare la 90,90 lei. Cea mai ieftină întoarcere apare, la ora redactării acestei știri, cu 141,90 lei (14 octombrie) sau 175,90 (18 octombrie).

Cei care au mai văzut Colosseumul, Fontana di Trevi și Vaticanul pot descoperi între timp o Romă mai puțin previzibilă, așa cum e recomandată de unii operatori de turism locali: turul fantomelor și crimelor Romei, seara, prin centrul istoric, Roma lui Dan Brown, pe urmele locurilor din „Îngeri și demoni”, Buncărele lui Mussolini, amenajate sub Villa Torlonia sau Cinecittà, cu decoruri, costume și povești despre marile producții filmate la Roma.

Spre marea albastră

Din Roma Termini, călătorii pot lua un tren de mare viteză spre Salerno, drumul durând, în funcție de cursă, aproximativ 1,5 – 2 ore, de exemplu cu Trenitalia, de la circa 100 lei/pers./sens, sau Italo, de la circa 12 euro/pers./sens.

Gara din Salerno se află aproape de terminalul maritim din Piazza della Concordia, de unde pleacă vaporașe spre Amalfi și Positano (aici, de la 20 euro/pers./sens). Călătoria pe mare evită traficul de pe șoseaua îngustă și oferă imagini pentru care merită făcută excursia: localitățile par lipite de stâncă, printre terase cu viță-de-vie, măslini și lămâi.

Amalfi într-o zi

Excursia poate fi făcută și într-o singură zi din Roma, dar presupune plecare foarte devreme și întoarcere seara târziu.

Două-trei ore sunt suficiente pentru Amalfi, cu piațeta cu Catedrala Sant’Andrea, plimbare pe străduțe și faleză, un pahar de limoncello sau „delizia al limone”, desertul emblematic al zonei.

Următoarea cursă pe mare duce la Positano, cu imagini spectaculoase de case în culori pastelate așezate pe versant, deasupra plajei. Printre magazine de ceramică sau haine locale, vizitatorii pot ajunge și în punctele panoramice de deasupra centrului.

După-amiaza, traseul continuă cu vaporul înapoi la Salerno și cu trenul de seară spre Roma.

2 zile, 4 locuri

Varianta recomandată, însă, este o excursie de două zile, care poate include exact planul de dinainte, dar în plus se poate urca spre Ravello, localitate aflată la peste 350 de metri deasupra mării. Villa Rufolo, Villa Cimbrone și celebra Terasă a Infinitului oferă o amplă panoramă asupra celei mai frumoase coaste din lume.

Noaptea poate fi petrecută în Amalfi, pentru atmosferă, sau în Salerno, o variantă de regulă mai practică și mai accesibilă, cu portul și gara la îndemână.

A doua zi poate începe cu o cursă matinală spre Capri. Pe insulă, timpul ar permite o plimbare prin Capri Town, Grădinile lui Augustus și o privire spre stâncile Faraglioni.

Din Capri se ajunge înapoi la Salerno tot cu ferry-ul și apoi la Roma, cu trenul de viteză.

Planuri cu rezervă

Atenție, însă, legăturile maritime între coastă și Capri funcționează bine sezonier, dar se fac de regulă până în 31 octombrie.

Deși pe site-ul www.ferryhopper.com apar curse inclusiv în decembrie, acestea pot fi suspendate dacă marea este agitată. Orarul trebuie, deci, verificat înaintea călătoriei. Dar toamna oferă, de regulă, un echilibru bun între vreme, aglomerație și prețuri (de la circa 10 euro/pers./sens).

Farmecul acestei excursii nu stă doar în destinații, ci și în drumul dintre ele: cu avionul direct din Oradea în Roma, apoi cu trenul spre sud și, în cele din urmă, pe mare, printre stânci, livezi de lămâi și orașe care par construite până la marginea cerului.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!