Dinu Lupaș Jr., tânărul de 25 de ani care și-a ucis tatăl înjunghiindu-l cu repetate lovituri de cuțit într-un apartament din cartierul Prima Nufărul din Oradea, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru violenţă în familie sub forma omorului, infracţiune care i-ar putea aduce până la 25 ani de detenţie.

Procurorii au înaintat Tribunalului Bihor rechizitoriul întocmit pe numele tânărului pe 29 decembrie, unde va intra în prima fază în analiza judecătorului de Cameră preliminară. Acesta va decide pe 3 ianuarie şi dacă tânărul rămâne în continuare în arest preventiv.

Crimă în Prima

Crima, după cum a relatat BIHOREANUL, s-a produs în după-amiaza zilei de 12 decembrie, într-un bloc de pe strada Ion Bradu, în cartierul Prima Nufărul unde victima, Dinu Mihai Lupaş, de 53 ani, stătea de mai bine de un an, iar de o lună îl găzduia şi pe fiul său, Dinu Darius Lupaş, 25 de ani. Cei doi s-au luat la ceartă în sufrageria apartamentului, după ce Lupaş Sr. i-a reproşat fiului său că nu a golit scrumiera de mucurile de ţigări. Tânărul a ripostat iar apoi a luat un briceag şi l-a îndreptat spre tatăl său. Enervat, bărbatul i-a cerut să plece din apartament şi l-a ameninţat că-l dezmoşteneşte. În acel moment, Lupaş Jr. l-a atacat şi l-a înjunghiat de mai multe ori în zona gâtului şi a abdomenului, după care a fugit spre balcon.

Victima a ieşit din apartament şi a coborât în faţa blocului, unde un grup de adolescenţi au încercat să o ajute, sunând totodată la 112. 

Prins lângă bloc

Fiul său a sărit de pe balcon şi a fugit pe malul Peţei, unde şi-a provocat mai multe răni cu acelaşi briceag cu care şi-a ucis tatăl şi pe care, în final, l-a aruncat. Apoi s-a întors la bloc, fiind imobilizat de poliţiştii sosiţi între timp la faţa locului. 

Dinu Mihai Lupaş a murit în aceeaşi seară, la Unitatea de Primire Urgențe. Inițial, echipajele SMURD ajunse la fața locului au reușit să-l resusciteze, însă, ajuns la UPU, bărbatul a intrat din nou în stop cardiac. După manevre repetate, care au durat ore întregi, dar care s-au dovedit a fi zadarnice, personalul medical a constatat decesul.

Din verificările preliminare ale medicilor legişti, moartea sa a fost violentă şi a fost cauzată de faptul că loviturile de cuţit i-au străpuns inima şi i-au secţionat vase de sânge la nivelul gâtului, provocându-i puternica hemoragie internă şi externă.

Consumator de fentanyl

Comisia medico-legală psihiatrică, întrunită în timpul cercetărilor, a stabilit că tânărul nu are afecţiuni psihice.

Specialiştii i-au analizat şi actele medicale de la toate unităţile unde a fost internat, precum şi pe cele de la medicul de familie, iar concluzia a fost că Dinu Lupaş jr are tulburări de comportament şi ieşiri violente cauzate de consumul cronic de stupefiante.

De altfel, şi rezultatele analizelor toxicologice întăresc această ipoteză. Deşi probele de sânge au fost „curate”, semn că nu consumase droguri în ziua crimei, în cele de urină s-au găsit substanţe interzise, inclusiv fentanyl, un drog sintetic de aproximativ 50 de ori mai puternic decât heroina, indicând faptul că s-a drogat în zilele anterioare.

Cert e că, după cum au concluzionat medicii, fiul a avut discernământ când şi-a ucis tatăl şi, ca atare, poate fi tras la răspundere pentru fapta sa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!