După o perioadă de deficit, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a fost aprovizionată cu trei tipuri de vaccin, a anunţat joi conducerea instituţiei, printr-un comunicat de presă ce precizează că este vorba despre vaccinul hexavalent, cel hepatitic B pediatric şi tetravalent, care trebuie asigurate gratuit de Ministerul Sănătăţii în cadrul programului naţional de imunizare.

Au venit vaccinuri, dar nu destule

În ce priveşte vaccinul hexavalent, care se administrează la vârstele de 2, 4 şi 11 luni, cantitatea primită este de 1.250 doze. „Această cantitate nu este suficientă, motiv pentru care am făcut solicitarea de ni se mai repartiza încă 2.200 doze. Ni s-a comunicat că acestea le vom putea ridica de la Unifarm săptămâna viitoare”, a declarat BIHOREANULUI directorul executiv al DSP, dr. Daniela Rahotă.

Cantitatea de vaccin hepatitic B pediatric primită este, conform acesteia, de 144 doze, toate urmând să fie transmise către maternităţi, pentru imunizarea copiilor născuţi din mame pozitive la antigenul hepatitei B (AgHBs).

Vaccinul tetravalent, care se administrează copiilor în vârstă de 6 ani, a fost preluat în cantitatea de 3.500 doze.

“Medicii de familie au fost informaţi şi au şi început să preia de la noi dozele de vaccin repartizate conform catagrafiei”, a mai declarat dr. Rahotă, adăugând că DSP îi invită pe părinţi şi pe susţinătorii legali ai copiilor ce trebuie vaccinaţi să se prezinte la cabinetele acestora, pentru a beneficia gratuit de administrarea vaccinurilor.

Fenomenul nevaccinării

Pe de altă parte, directorul executiv al DSP Bihor a precizat că, deşi judeţul dispune de vaccin ROR în cantitate suficientă, părinţii nu îşi aduc copiii la imunizare, ceea ce a făcut să explodeze numărul celor afectaţi de rujeolă, în contextul în care la nivel naţional în acest an au murit 22 de copii din cauza acestei boli, pe fondul nevaccinării.

Concret, în Bihor sunt înregistraţi în prezent 19 copii cu rujeolă, trataţi la Spitalul Municipal, numărul apropiindu-se îngrijorător de totalul celor 24 de cazuri înregistrate de-a lungul întregului an 2016.

“Toţi cei 19 copii provin din comunităţi de romi, trei nici măcar nu au fost înscrişi la un medic de familie, doi au fost răciţi şi nu li s-a putut administra vaccinul, trei s-au îmbolnăvit sub vârsta de 9 luni, cea de la care se poate face imunizarea, iar zece copii pur şi simplu nu au fost duşi de părinţi la medicul de familie în vederea vaccinării. Ne luptăm cu acest fenomen, dar deocamdată ţinem situaţia sub control”, a declarat dr. Daniela Rahotă BIHOREANULUI.