Peste 450 de hectare din terenurile forestiere administrate de Direcţia Silvică Bihor vor intra în acest ani într-un program de regenerare, atât prin acţiuni de igienizare cât şi prin plantări.

Programul de regenerare a debutat în această săptămână, cu acţiunea "Luna plantării arborilor", destinată în principal copiilor, atât din ciclurile primare cât şi celor de liceu, respectiv studenţilor.

Startul s-a dat luni, 17 martie, în şantierul de împădurire Poiana Vânători, unde au ieşit la plantat de arbori, alături de silvicultor, reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, APM Bihor, Gărzii de Mediu, ABA Crişuri, Direcţiei Agricole, Facultatea de Protecţia Mediului, ITRSV Oradea şi ICAS Oradea.

"În cursul acestei săptămâni vom desfăşura câteva acţiuni de plantare de puieţi cu elevi si studenţii Facultăţii de Mediu din Oradea", a declarat şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Florescu.

"Luna Plantării Arborilor 2014", va continua cu acţiuni de plantări şi igienizare din programul de regenerare a pădurilor din judeţ, dar şi concursuri şi simpozioane. Totodată, în această perioadă, asociaţiile de proprietari, instituţiile publice, dar şi cetăţenii de rând pot achiziţiona material săditor la un preţ promoţional.

În cadrul programului de regenerare din acest an, Direcţia Silvică Bihor intenţionează să planteze în total 700.000 de puieţi din 16 specii diferite, din care un procent de 80% este asigurat din pepinierele situate în raza Direcţiei Silvice Bihor.

Ocoalele în care se vor face cele mai multe plantări sunt cel din Sudrigiu, unde vor fi reîmpădurite 78,9 hectare, Oradea, cu 73 ha, şi Remeţi, cu 67,5 ha.