La mai puţin de o lună după pensionarea lui Gheorghe Tonţ şi a Smarandei Scridon, Consiliul Judeţean Bihor a găsit noi directori la Direcţia de Administraţie Publică Locală (subordonată secretarului judeţului, Carmen Soltănel) şi, respectiv, la Direcţia Economică (aflată în subordinea vicepreşedintelui Dumitru Voloşeniuc).

Cel care şi-a asumat sarcina de a-i prezenta pe noii directori Sarkadi Zsolt şi Dimitrie Muscă a fost, joi, preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, care a recunoscut că aceştia nu au fost angajaţi prin concurs, ci prin transfer, primul fiind până săptămâna trecută director executiv adjunct la Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, iar celălalt director de deconcentrată, la Direcţia de Cultură.

"Nu am organizat concurs, pentru că în cazul funcţionarilor publici - iar cei doi noi colegi sunt funcţionari publici de mulţi ani - legea permite ocuparea posturilor de conducere prin transfer", a declarat preşedintele CJ, Radu Ţîrle.

Încolţit de jurnalişti, care i-au reproşat că nu a ales varianta concursului, Ţîrle a încercat să se justifice spunând că el crede că "ar trebui să ne gândim şi la acest stat prăpădit care este statul român", afirmând că prin alegerea unor funcţionari publici cu vechime şi cu experienţă CJ este în câştig, deoarece aceştia cunosc sistemul în care activează mai bine decât alţii şi, ca atare, ar putea gestiona mai bine activităţile pe care le vor avea în fişa postului. "Noi am crezut că trebuie folosiţi oameni din sistemul bugetar, care au mai multă expertiză profesională", a spus Ţîrle.

Cel mai asaltat cu întrebări din partea jurnaliştilor a fost Sarkadi Zsolt, care a afirmat că a părăsit şefia Direcţiei de Cultură Bihor în favoarea Direcţiei de Administraţie a CJ la dorinţa sa, adăugând însă că are mai mult decât calificarea necesară. Sarkadi este jurist, absolvind Facultatea de Drept a Universităţii din Szeged, şi a mai lucrat la Consiliul Judeţean în urmă cu zece ani, a condus Filarmonica de Stat Oradea, iar anul trecut a fost chiar înalt demnitar public, ca subprefect al judeţului Bihor. Sarkadi a afirmat că în noua funcţie va avea un salariu apropiat celui de la Direcţia de Cultură, adică aproximativ 2.000 lei.

Dimitrie Muscă este economist de profesie, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişooara în 1976 şi apoi, în 1985, Facultatea de Drept din Cluj, şi este membru PNL. Înainte de 1989 a lucrat la fosta Fabrică de Încălţăminte Crişul, iar din 2005 a fost director executiv adjunct la Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului. La CJ Muscă va avea, după spusele sale, un salariu brut de 3.000 lei.