Aproape pe nesimțite, în zeci de școli din Bihor s-au instalat noi directori și directori adjuncți.
La finalul lunii martie s-a încheiat al doilea concurs organizat în acest an școlar de Ministerul Educației pentru funcțiile de conducere din unitățile de învățământ publice, în județ ajungând directori cu acte în regulă 39 de profesori, iar alți 15, directori adjuncți.
Toți „sub anonimat”, pentru că au profitat de posibilitatea de a-și ascunde numele, așa că, pe site-ul propriu, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a publicat doar o listă cu codurile validate ale candidaților.
Uitându-se peste note, Bihorel pricepe de ce profesorii se ascund în spatele unor nume de cod: la proba scrisă, tip grilă, majoritatea au promovat cu note între 7, adică minimumul necesar, și 8. Și nici la interviuri n-au excelat, dovadă că puțini au obținut o notă finală peste 9.
De altfel, media aritmetică a rezultatelor este mai mică de 8,5, semn că seria de directori și adjuncți recent instalați e caracterizată prin mediocritate. Cam cum e și școala românească, în general...