Directorul general al Real Hypermarket România, Michael Lamoot, însoţit de zece directori de departamente, s-a întâlnit luni, la sediul Consiliului Judeţean Bihor, cu aproximativ 200 de producători agricoli din acest judeţ, interesaţi să-şi desfacă producţia în magazinele Real. În prezent doar 12 agricultori din Bihor furnizează produse pentru Real.

"Toamna trecută am văzut o incredibilă deschidere din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, care ne-a propus această întâlnire, la care mărturisesc că am fost foarte emoţionat, eu, care nu sunt român, văzând interesul extrem de mare al producătorilor agricoli faţă de posibilitatea de a-şi asigura desfacerea prin magazinele noastre", a declarat Lamoot, în cadrul unei conferinţe de presă ulterioare întâlnirii cu fermierii.

Lamoot a afirmat că Real Hypermarket România a lansat pe 31 ianuarie un program special destinat producătorilor agricoli autohtoni, program numit "Produceţi româneşte, vindem româneşte", al cărui scop este desfacerea a cât mai multe produse româneşti. "Obiectivul nostru nu este acela de a lupta împotriva importurilor, ci de a încuraja apariţia a cât mai multe produse româneşti pe rafturile noastre", a declarat Michael Lamoot.

Lamoot a afirmat că Real Hypermarket încearcă să treacă la o nouă strategie în relaţia cu producătorii agricoli autohtoni, în sensul că dacă până acum aceştia livrau produse pe bază de comenzi, din acest an vor beneficia de contracte în avans şi pe termen lung.

"Am distribuit producătorilor care au venit la întâlnire formulare prin care am reţinut datele lor de contact, ce specializare şi ce capacitate de producţie au, iar echipele noastre se vor deplasa la fermele lor şi le vor evalua în vederea încheierii unor contracte chiar şi în avans şi pe termen lung. Asemenea contracte în avans vor rezolva una dintre cele mai mari probleme ale producătorilor români, deoarece pe baza lor producătorii vor avea mai multă credibilitate în faţa băncilor atunci când vor dori credite pentru finanţarea producţiei. În acelaşi timp, un alt avantaj este că noi le vom plăti produsele primite în termen foarte scurt de la preluarea lor, în patru - cinci zile", a explicat Michael Lamoot.

Directorul general al Real Hypermarket România a afirmat că, în prezent, aproximativ 10% din articolele pe care le comercializează magazinele din întreaga ţară ale acestei companii sunt importate direct de Real, iar 90% sunt achiziţionate de la furnizori români, care însă importă majoritatea produselor din Turcia, Germania, Polonia, Grecia, China, Franţa.

În prezent doar 12 agricultori din Bihor furnizează produse pentru Real. "Noi vrem să dezvoltăm procentajul de produse primite de la furnizori români şi produse în România, vrem cât mai multe produse româneşti pe rafturi", a spus Lamoot.

Directorul general al Real Hypermarket România a precizat că pentru a deveni furnizor al Real, producătorii trebuie să îndeplinească două condiţii: "Să ne asigure asupra calităţii produselor lor, precum şi asupra credibilităţii, deoarece pentru noi este foarte important ca partenerii noştri să fie de încredere", a spus Michael Lamoot.

Acesta a mai adăugat că următorul pas în relaţia dintre Real Hypermarket România şi agricultorii bihoreni este desfăşurarea unui târg de achiziţii de produse, programat în luna aprilie a acestui an.