Federaţia Română de Handbal a decis ca noua ediţie a Campionatului Naţional Divizia A să se desfăşoare sub formă de turnee, după cum se arată în informarea pe care conducerea FRH a trimis-o echipelor ce intenţionează să participe în cel de-al doilea eşalon al ţării pe parcursul sezonului competiţional 2020-2021. Printre acestea se numără echipa de handbal CSM Oradea.
De altfel, pe adresa clubului orădean, alături de aceste informaţii a fost trimis şi protocolul medical.
Decizia de a organiza competiţia sub formă de turnee a fost luată din cauza măsurilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de Covid-19, dar şi de Ordinul Comun MTS/MS în vigoare în baza căruia se desfăşoară activităţile sportive.
Conform planificării făcute de FR Handbal, ediţia 2020-2021 a campionatului Diviziei A va cuprinde "două turnee a câte şase zile (cu 3 etape, zi de pauză şi 2 etape), apoi două turnee a câte cinci zile (cu 2 etape, zi de pauză şi din nou 2 etape), respectiv turneul de baraj de 4 echipe, care se va desfăşura pe parcursul a 3 zile".
Data preconizată pentru începerea Campionatului Naţional Divizia A masculin este 17 noiembrie, însă, după cum transmite clubul orădean, data de începere şi numărul turneelor pot suferi modificări, în funcţie de numărul echipelor înscrise.
Pe de altă parte, Federaţia Română de Handbal a stabilit data de 30 octombrie 2020 drept limită pentru ca echipele să comunice dacă pot şi sunt dispuse să participe la noul sezon al Diviziei A în conformitate cu protocolul medical implementat şi în condiţiile actualului ordin comun, emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, respectiv Ministerul Sănătăţii.