Primăria Oradea mizează în continuare pe atragerea de fonduri comunitare pentru finanţarea unor investiţii. "Cele mai mari investiţii care s-au făcut în ultimii ani şi care se vor face în continuare sunt şi vor din fonduri europene", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat raportul de activitate al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională pentru anul 2017.

Potrivit documentului, anul trecut municipalitatea a finalizat patru proiecte europene în valoare totală de 41,1 milioane lei.

Acestea au vizat printre altele valorificarea energiei geotermale pentru producerea încălzirii necesare consumatorilor deserviţi de Punctul Termic 902 cu reinjectarea apei uzate termic printr-o sondă din zona străzii Ceyrat, studii privind valorificarea energiei geotermale la nivelul întregului oraş, precum şi lucrări de înlocuire a unor porţiuni din magistralele de termoficare 1 şi 5 sau de modernizarea şi automatizare a unor puncte termice.

Vor termina drumul expres...

În ceea ce priveşte proiectele aflate încă în derulare, directorul DMPFI Marius Moş (foto) a declarat că municipalitatea are în implementare şase proiecte în valoare de 205,9 milioane euro.

"Cea de a doua etapă de reabilitare a reţelor de termoficare se apropie de final. Suntem printre puţinele oraşe din ţară care am reuşit să ducem proiectul la bun sfârşit", a spus Moş.

Potrivit directorului, proiectul în valoare de 118,8 milioane lei a fost realizat în proporţie de 93% şi urmează să fie finalizat după încheierea sezonului de încălzire.

Pe lista investiţiilor în lucru se mai numără: restaurarea Casei Darvas - La Roche, realizată în proporţie de 18%, restaurarea Muzeului Francmasoneriei (16%), proiectul City Walk de identificare a celor mai bune soluţii de pietonalizare a arterelor intens circulate din oraş (20%), montarea unui sistem SCADA de monitorizare şi automatizare a punctelor termice (90%) şi finalizarea drumului expres din strada Ecaterina Teodoroiu prin darea în folosinţă a ultimei porţiuni prin fosta remiză de vagoane (94%).

"În primăvară vom reuşi să finalizăm cei 660 metri care au mai rămas din drumul expres. Proiectul a fost finanţat prin programul trecut HURO, iar ce a rămas de realizat se face prin bugetul local", a spus Marius Moş.

Proiecte sunt...

Pentru anul 2018, DMPFI mai vizează implementarea unui număr de şapte proiecte în valoare de 100 milioane lei pentru care a depus cereri de finanţare la sfârşitul anului trecut.

Investiţiile urmăresc creşterea performanţei energetice a imobilelor care adăpostesc Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (34,6 milioane lei), a Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu (35,9 milioane lei), Liceul Teoretic Onisifor Ghibu (16,1 milioane lei), Şcoala Gimnazială Dacia (8,8 milioane lei), Grădiniţa cu Program Prelungit 20 (3,3 milioane lei) şi Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu (7,1 milioane lei).

"Lucrările sunt cam aceleaşi la toate aceste obiective şi sunt legate de confort, aspectul estetic, economie de energie şi îmbunătăţirea funcţionalităţii", a declarat directorul DMPFI.

În plus, în momentul de faţă angajaţii direcţiei au în pregătire proiecte multiple care vizează printre altele etapa a treia de reabilitare a sistemului de termoficare, valorificarea energiei geotermale pentru alimentarea cu apă caldă şi încălzire a consumatorilor din cartierul Nufărul, reabilitarea termică a Şcolii Generale 11 şi a mai multor blocuri din municipiu.

La fel, municipalitatea mai are în vedere extinderea liniei de tramvai din Calea Aradului până la depoul OTL din strada Atelierelor, construirea podului Centenarului precum şi transformarea în artere pietonale a unor zone precum Piaţa Ferdinand sau străzile Aurel Lazăr, Libertăţii, Nicolae Grigorescu ori Independenţei.

... bani să fie!

Pentru a nu mai ajunge să deruleze lucrări pe finalul perioadei de finanaţare europeană cu riscul de a le prelua fără să fie de cea mai bună calitate, municipalitatea va organiza licitaţii şi va da în lucru proiectele importante, urmând să le deconteze ulterior printr-un mecanism de finanţare retrospectivă.

"Există în premieră o axă care permite finanţarea retrospectivă a unor proiecte aflate în diferite stadii, de la cele în execuţie la cele deja finalizate şi aflate în garanţie", a explicat Marius Moş.

Directorul a mai precizat că DMPFI a transmis ADR Nord-Vest un portofoliu de proiecte cu finanţare retrospectivă care cuprinde lucrări de reabiliare a unor instituţii de învăţământ precum liceele Mihai Eminescu şi Aurel Lazăr, de dotare cu echipamente medicale a spitalelor Judeţean şi Municipal, de restaurare a unor monumente istorice precum clădirea Primăriei, fostul cinematograf Liberatea din Palatul Vulturul Negru, zidurile Cetăţii sau zidurile Cetăţii. Rămâne de văzut câte vor şi primi finanţare...