Procurorii DNA Oradea au finalizat dosarul universitarilor orădeni şi au decis să-i trimită în faţa instanţei pe rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, pe fosta decăniţă a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Floarea Chipea, pe psihologa Camelia Dindelegan, cadru didactic al aceleiaşi facultăţi, dar şi pe soţul celei din urmă, preotul Marin Dindelegan.

În cazul lui Bungău, procurorii au reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, Floare Chipea va fi judecată pentru trafic de influență și luare de mită, ambele în formă continuată, Camelia Dindelegan este acuzată de cumpărare de influență în formă continuată și dare de mită (2 infracțiuni) în formă continuată, iar soţul ei e inculpat pentru complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată și complicitate la dare de mită (2 infracțiuni) în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al DNA, Bungău şi Chipea ar fi făcut trafic de influenţă pentru ca psihologul Camelia Dindelegan să promoveze un concurs pentru gradul didactic de profesor universitar. Demersurile au constat în "influențarea persoanelor din conducerea Universității astfel încât să fie scos la concurs un post didactic de profesor universitar, aprobarea scoaterii la concurs a postului, avizarea comisiei de concurs, întocmirea diferitelor acte necesare validării concursului".

"Ulterior, ca urmare a demersurilor efectuate de către inculpații Chipea Floare și Bungău Constantin, inculpata Dindelegan Camelia Maria a obținut gradul didactic maxim în ierarhia posturilor universitare, respectiv acela de profesor universitar", se precizează în informare.

Dosarul a fost înaintat, vineri, Tribunalului Bihor. Totodată, instanţa decide dacă va menţine măsurile preventive dispuse în timpul anchetei, hotătârea urmând să fie pronunţată marţi. 

După cum se ştie, universitarii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în data de 21 iunie, iar pe 24 iunie, după un proces întins pe mai bine de 17 ore, în două zile consecutive, judecătorii au decis să îi trimită în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, motiv pentru care, pe 21 iulie, rectorul Universităţii a fost suspendat din funcţie de senatorii instituţiei. De asemenea, şi contractele de muncă ale profesoarelor Chipea şi Dindelegan au fost suspendate. 

Măsura a fost menţinută până în data de 25 iulie, când Curtea de Apel Oradea a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, în cazul lui Constantin Bungău, Floare Chipea şi Camelia Dindelegan, în timp ce Marin Dindelegan nu a mai primit nicio restricţie.

În prima fază, printr-un comunicat transmis de Biroul de presă al DNA în luna iunie, după reţinerea universitarilor, rectorul Constantin Bungău, cât şi fosta decăniţă Floarea Chipea, au fost inculpaţi pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, acum rectorului fiindu-i imputat doar luare de mită în formă continuată.

În cazul Cameliei Dindelegan s-au reţinut atunci două infracţiuni de cumpărare de influenţă şi şase infracţiuni de dare de mită, iar pentru soţul ei, preotul Vasile Marin Dindelegan, două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă şi şase infracţiuni de complicitate la dare de mită. Acum, cazurile de dare de mită s-au redus de la şase la două.