Procurorii DNA Oradea au ridicat documente de la Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor, în cadrul unei anchete ce vizează desfășurarea concursului organizat în 2021 pentru ocuparea funcției de director al acestei instituții și câștigat de Dorel Dulău.

Operațiunea a avut loc cu o săptămână în urmă, pe 26 septembrie, când procurorii au ridicat toate înscrisurile în legătură cu concursul. În dosar, după cum rezultă dintr-o Ordonanță a DNA Oradea din 9 iunie 2023, trimisă presei de surse anonime, a fost dispusă începerea urmării penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și pentru trafic de influență.

„Având în vedere că în cauză există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, considerăm că se impune predarea de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor a tuturor înscrisurilor în legătură cu concursul organizat în cursul anului 2021 pentru ocuparea funcției de director al acestei instituții”, se arată în „ordonanța de predare înscrisuri”, semnată de șeful DNA Oradea, Bogdan Sergiu Chiș.

Până la această oră, directorul general al CAS Bihor, Dorel Dulău, nu a răspuns solicitării BIHOREANULUI de a-și exprima un punct de vedere asupra acestui caz.

La concursul pentru ocuparea funcției, desfășurat în iunie 2021, Dulău l-a avut drept contracandidat pe fostul director general Gheorghe Varga. Concursul a fost organizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 

Anterior ocupării postului de director general al CAS Bihor, Dorel Dulău, de profesie jurist, a condus compartimentul de management spitalicesc din cadrul Primăriei Oradea.

La data concursului, ministrul de atunci al Sănătății, orădeanca Ioana Mihăilă, a încurajat înscrierea candidaților, afirmând că procedura va fi una corectă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!