Echipele bihorene de fotbal au obţinut o victorie şi au suferit două înfrângeri în etapa cu numărul 4 a campionatului Ligii a III-a, desfăşurată în perioada 20-21 septembrie.

Singura echipă dintre cele trei din judeţul Bihor care a reuşit să se impună de această dată a fost Lotus Băile Felix.

Patrick Blăgea a reuşit golul victoriei

Cu toate că a evoluat în deplasare, la Arad, formaţia din comuna Sânmartin a reuşit să câştige jocul cu gazdele de la Viitorul, cu scorul de 2-1, după ce la pauză a fost condusă cu 1-0.

Echipa arădeană a marcat prima, prin Amadou Thiam în minutul 30, pentru ca imediat după pauză, Raul Tămaș să restabilească egalitatea, în minutul 47, iar spre final, Patrick Blăgea să aducă golul victoriei pentru Lotus, în minutul 86.

După acest succes, Lotus Băile Felix se află pe locul 3 al clasamentului cu 9 puncte, având trei victorii şi o înfrângere în cele patru etape de până acum. Lider este Progresul Pecica, formaţie care a câştigat duelul din deplasare cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii cu scorul de 1-0. Pe locul 2 se află CSC Peciu Nou, învingătoare la Periam cu 2-0.

În partida cu Viitorul Arad, antrenorul Cosmin Bodea a trimis în teren pentru Lotus echipa: A. Barabaş – D. Sala, D. Ghiţă, Sg. Oltean, M. Arsene – M. Negru, D. Gheban (min. 46 P. Blăgea), D. Ciurcui (min. 90+3 Chenceanu), A. Chindlea (min. 61 I. Bere) – R. Tămaş (min. 88 Cr. Urbanowski) şi D. Duma (min. 46 T. Paublusztig).

CS Diosig a cedat pe final

Din păcate, cele două echipe din Seria a 10-a, CS Diosig şi Crişul Sântandrei au pierdut, indiferent că au jucat acasă sau în deplasare.

Fotbaliştii de la Diosig au primit pe teren propriu replica sălăjenilor de la SCM Zalău, după ce în runda anterioară a primit cinci goluri pe teren propriu de la Crişul Sântandrei.

Formaţia pregătită de un bihorean, Cristian Lupuţ, SCM Zalău, a reuşit să se reabiliteze şi a câştigat duelul de la Diosig cu 2-1, dar nu uşor, pentru că bihorenii au fost cei care au deschis scorul în minutul 5, prin Carlos Covaciu, care a reuşit un gol spectaculos, cu un şut de la centrul terenului. Zălăuanii au restabilit egalitatea în minutul 20, când a punctat Cosmin Meşter, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 1-1.

În partea a doua nu s-a marcat până pe final, deşi din minutul 52 CS Diosig a rămas în inferioritate numerică, după ce juniorul Dario Bora a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe.

Din păcate jucătorii de la CS Diosig au rezistat doar până în minutul 85, când Alexandru Negrean de la oaspeţi a marcat pentru a aduce victoria Zalăului cu scorul de 2-1.

Ca urmare, după patru etape, CS Diosig rămâne cu un singur punct în clasament şi coboară pe locul 9.

Antrenorul Mădălin Popa a utilizat pentru CS Diosig în partida cu sălăjenii formula: K. Fila – D. Bora, B. Mintaș, C. Letan, Ed. Marina, Ad. Popa, L. Nicoară, N. Lorincz, C. Covaciu, D. Marina (min. 78 R. Gergely) şi R. Lukacs (min. 89 Zs. Hendre).

Înfrângere surprinzătoare pentru Crişul Sântandrei

Și Crişul Sântandrei a cedat în această etapă, oarecum surprinzător, deşi a evoluat în deplasare, pentru că trupa bihoreană venea după o victorie de răsunet obţinută cu 5-2 pe terenul celor de la SCM Zalău.

De această dată elevii antrenorului Călin Cheregi au jucat la Satu Mare, pe terenul echipei Olimpia MCMXXI, echipa care a reuşit să se impună cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat în minutul 55 de Emanuel Morar. A fost, astfel, primul succes pentru echipa sătmăreană din actuala ediţie de campionat, în timp ce Crişul Sântandrei rămâne cu 6 puncte şi coboară pe locul 5.

În acest joc, pentru Crișul au evoluat: I. Anca Trip – L. Hadadea, R. Turcan, D. Stan, S. Gondor – C. Trip (min. 63 D. Maghiar), A. Achim (min. 78 L. Prundaru), Al. Sorian, V. Costea (min. 63 G. Cherman) – Sg. Pop (min. 63 R. Pașca) şi R. Popescu (min. 46 A. Hosu).

În etapa viitoare, cele două echipe din Seria a 10-a, Crişul Sântandrei şi CS Diosig, se vor întâlni în meci direct, care este programat la Sântandrei, sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 17.

În Seria a 9-a, Lotus Băile Felix va avea joc acasă runda viitoare, cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, vineri, 27 septembrie, de la ora 17.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!