Preşedintele Comitetului de iniţiativă pentru organizarea alegerilor în vederea desemnării Colegiului Judeţean al Camerei Agricole Bihor, Tănase Miculescu, a făcut public, joi, rezultatul centralizării voturilor exprimate duminică în acest scop, din care rezultă că doar 8.103 dintre cei 40.779 electori (adică 19,87% din total) s-au prezentat la urne, pentru a-şi exercita dreptul de vot la una din cele 101 secţii de votare deschise în judeţ.

În baza voturilor exprimate, în Colegiul de conducere a Camerei Agricole Bihor vor fi membri 8 reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi grupurilor de producători agricoli (Ioan Gabriel Şuteu, Remus Costin Irimie, Traian Cucu, Gheorghe Tirpe, Bajo Janos, Radu Jolţa, Dumitru Bochiş şi Traian Popuţe), 2 membri ai patronatelor din agricultură (Iosif Pazuric şi Dan Corbuţ), 2 reprezentanţi ai sindicatelor (Ioan Cuc şi Bodnar Janos Norbert), 2 reprezentanţi ai cooperativelor agricole (Daniel Avrămuţ şi Erdei Ioan Robert), un reprezentant al Ocoalelor Silvice şi composesoratelor (Ferko Jenő), un reprezentant al Universităţii din Oradea (Ioan Chereji), unul al Colegiului Medicilor Veterinari (Iosif Matei), 4 reprezentanţi ai fermierilor cu vârste peste 35 de ani (Marius Matica, Adrian Horge, Darabont Sandor şi Dorner Peter) şi tot 4 reprezentanţi ai fermierilor cu vârsta sub 35 ani (Ioan Cuc, Teodor Popa, Horvath Sandor Krisztian şi Ioan Irimie).

În perioada următoare, potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedintele Comitetului Judeţean de Iniţiativă Tănase Miculescu şi de prefectul Claudiu Pop, Colegiul de conducere al Camerei Agricole Bihor va fi convocat pentru ca cei 25 de membri ai acestuia să aleagă un Birou de conducere (cu preşedinte, vicepreşedinte şi trei membri), pentru aprobarea statutului Camerei Agricole, stabilirea sediului şi patrimoniului, precum şi pentru efectuarea demersurilor juridice în vederea înregistrării Camerei şi obţinerii statutului de organizaţie neguvernamentală de utilitate publică.

Conform legii, Camerele Agricole judeţene sunt ONG-uri cu statul de organizaţii de utilitate publică, având ca scop promovarea intereselor agricultorilor, indiferent de forma de organizare şi de asociere a acestora, promovarea politicilor agricole ale UE şi ale Guvernului României, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii româneşti, acordarea de consiliere şi consultanţă tehnică şi juridică pentru agricultori în vederea accesării acestor fonduri, organizarea de târguri agricole, congrese, simpozioane şi conferinţe pe teme agricole.