Așa cum arătam de curând, în data de 26 februarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă, prin care a stabilit că, în cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.
Decizia a și fost publicată în Monitorul Oficial în data de 23 martie, devenind obligatorie pentru toate instanțele de judecată. Ca efect al acestei decizii, victima unei fapte ilicite care i-a produs un prejudiciu material și/sau moral are dreptul să solicite dobânda legală penalizatoare (care se compune din rata de referință a BNR plus 4 %), dobândă ce se va aplica sumei finale stabilite cu titlu de prejudiciu de către instanța de judecată prin hotărâre definitivă.
Fiind o decizie interpretativă, obligarea la plata dobânzii penalizatoare se va dispune nu numai în cazul faptelor ilicite ce se vor comite în viitor, ci și în cazul prejudiciilor deja produse, în cazul cărora nu s-a împlinit încă termenul de prescripție. Cu alte cuvinte, astăzi se poate cere dobânda pentru sume deja stabilite de către instanța de judecată.
În motivarea deciziei, Înalta Curte arată că dreptul român cunoaște principiul reparării integrale a prejudiciului, iar hotărârea judecătorească nu face altceva decât să îl cuantifice, având caracter declarativ și retroactiv. Practic, instanța se raportează întotdeauna la momentul faptei când pronunță o hotărâre, iar, în acest context, este logic ca banii care trebuiau primiți la acel moment să fie actualizați cu dobânda legală penalizatoare. Pe de altă parte, întrucât în materia răspunderii delictuale, debitorul este de drept pus în întârziere, soluția de acordare a dobânzii legale penalizatoare este pe deplin justificată.
Este important și faptul că prin această decizie Înalta Curte a stabilit că cele statuate în legătură cu data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale şi/sau morale datorate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite sunt aplicabile şi în ipoteza angajării răspunderii civile a asigurătorilor RCA.
Cu alte cuvinte, inclusiv asigurătorii vor plăti dobânda legală penalizatoare aferente despăgubirilor stabilite în urma unor accidente de circulație.
Ca efect al acestei decizii, anticipez că atât asigurătorii, cât și persoanele vinovate de fapte ilicite (inclusiv angajatorii lor) vor fi mult mai dispuși la negocieri pentru stingerea cât mai rapidă a litigiilor, cu consecința unei dobânzi cât mai reduse.