Acuze de o gravitate fără precedent lansate marţi de Doru Crăiuţ, profesor la Facultatea de Medicină şi şef de secţie la Maternitate, în direcţia managerului Maternităţii, Gavril Grebenişan, şi a primarului Oradiei, Ilie Bolojan!

Crăiuţ i-a învinuit pe cei doi de moartea unui nou-născut şi de mutilarea unei femei, fără a se sfii să folosească inclusiv chiar şi cuvântul "crimă".

Pe după cireş

Prima conferinţă de presă organizată de PSD Bihor pentru a-şi prezenta departamentele de specialitate a fost monopolizată, marţi, de şeful Departamentului de Sănătate, Doru Crăiuţ, care a afirmat că "odată cu noua organigramă a Maternităţii au început să apară decese şi mutilări", aceasta conducând la moartea unui copil şi la mutilarea unei femei, doar pentru că a fost prost întocmită de "un inginer mecanic" (managerul Gavril Grebenişan) şi aprobată de "un profesor" (primarul Ilie Bolojan).

"Am un respect deosebit pentru profesiile de inginer şi de profesor, care sunt profesii frumoase, dar nu e normal ca organizarea unui spital să fie decisă de nişte oameni care nu sunt medici", a adăugat Crăiuţ.

La obiect

Crăiuţ a vorbit concret abia după ce jurnaliştii au insistat ca el să folosească o exprimare cu subiect şi predicat, astfel încât să se facă inteligibil. "Pe 28 februarie, dimineaţa, o gravidă în travaliu a fost internată în Maternitate dar, neexistând un şef de secţie, a fost neglijată şi lăsată în gardă, unde cei de acolo au constatat că i s-a rupt uterul. Apoi, copilul a ajuns între maţele femeii, iar medicii au operat-o şi au trebuit să-i scoată uterul. Copilul, care a avut trei kilograme şi jumătate, a murit după o zi", a relatat Crăiuţ.

Din spusele lui Crăiuţ (care a refuzat să spună care medic a internat gravida, cine a neglijat-o, cine a operat-o şi care medic era de gardă) a reieşit că tragedia a fost provocată de faptul că medicul care s-a ocupat de caz ar fi fost depăşit de complexitatea lui şi n-a avut cui să ceară sfaturi, deoarece "secţia OB I nu mai are şef de secţie".

Bolojan, Grebenişan şi crima

Şeful secţiei OB IV a susţinut că secţia OB I nu are şef deoarece "i s-a retras avizul" doctoriţei Liana Antal, fosta şefă a Maternităţii. Crăiuţ a spus că, întrucât Antal nu s-a mai ocupat de sala de naşteri, aceasta a rămas fără coordonator: "Dacă în anumite secţii se întâmplă o decapitare şi punem în loc pe X sau pe Y, se întâmplă astfel de evenimente grave...".

De asemenea, el a declarat că el şi Liana Antal au contestat organigrama printr-o sesizare adresată anul trecut Ministerului Sănătăţii, răspunsul fiind că organigrama (care de fapt o păstra pe Antal şefă de secţie, dar a lăsat-o fără sala de naşteri) "nu are bază legală".

"Se poate vorbi de crimă aici", a concluzionat Crăiuţ, cu referire la Grebenişan şi Bolojan.

Persecuţie contra "Sorbonicii"

Pentru a sublinia că managerul Maternităţii şi primarul Oradiei nu trebuie să decidă soarta spitalului, Crăiuţ a adăugat că primul obstrucţionează, iar al doilea permite împiedicarea activităţilor medicilor-cadre didactice universitare. "Este penibil, peste tot sunt afişe că patru medici, asistenţi universitari, nu mai au voie să intre în Maternitate. Asta înseamnă că nu pot desfăşura activităţi didactice cu studenţii", a spus Crăiuţ.

Crăiuţ nu a precizat însă că celor patru asistenţi universitari la care se referea nu li s-au mai înnoit contractele de muncă încheiate pe durată determinată şi care expiraseră, şi nici că, în realitate, respectivii au dreptul în continuare să desfăşoare activităţi cu studenţii.

Prieten cu liberalii, nu şi cu Bolojan

Întrebat de jurnalişti de ce lansează un asemenea atac în condiţiile în care partidul său, PSD, este aliat cu PNL în cadrul Uniunii Social-Liberale, doctorul Doru Crăiuţ a răspuns: "Eu nu am nimic cu liberalii, am prieteni liberali foarte mulţi, dar eu am probleme cu sistemul, care este condus cum se vede de domnul Bolojan".

De asemenea, întrebat de ce nu a ieşit în public şi în anii trecuţi, când s-au înregistrat decese la Maternitate, iar la Facultatea de Medicină s-au eliberat diplome false, Crăiuţ a spus că aceasta nu este treaba lui. "Nu era treaba mea, eu nu sunt organ de anchetă", a spus Crăiuţ.

Eroare!

Abordat de BIHOREANUL, managerul Maternităţii, Gavril Grebenişan, a negat faptul că organigrama actuală ar fi nelegală, spunând că aceasta respectă "întru totul" Ordinul 914 din 2006 al Ministerului Sănătăţii, privind organizarea şi funcţionarea  spitalelor.

"Inclusiv pe vremea doamnei Liana Antal era aceeaşi organigramă, atât doar că după ce a fost schimbată din funcţia de manager şi şi-a reluat funcţia de şef al secţiei OB I, dânsa a încercat s-o modifice şi să-şi pună în subordine sala de naşteri. Conform legislaţiei, sala de naşteri este în subordinea nu a unui şef de secţie, ci a directorului medical al spitalului", a declarat Grebenişan.

"Am salvat o viaţă"

Doctorul Traian Mureşan, cel care pe data de 28 februarie era şi director medical, şi medic de gardă, a spus şi el că afirmaţiile lui Crăiuţ "nu corespund adevărului".

"Pacienta a fost internată, într-adevăr, în prima parte a zilei, dar ruptura de uter s-a produs după-amiaza", a afirmat Mureşan. El a adăugat că, fiind de gardă, a preluat cazul şi l-a rezolvat în limitele posibilului. "Am salvat acea femeie de la o moarte sigură. Un asemenea caz se întâmplă o dată la 700 de naşteri, iar dacă nu am fi acţionat corect pacienta şi-ar fi pierdut viaţa", a spus Mureşan.

Spusele lui au fost confirmate şi de actualul director medical al Maternităţii, Petru Chitulea. "Rupturile de uter sunt foarte frecvente la femeile care au avut multe naşteri şi sunt imprevizibile", a spus doctorul Chitulea.

Anchetă de la Minister

Pe de altă parte, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, doctorul Marius Pîrcioagă, a declarat că, la sesizarea doctorului Crăiuţ, la Maternitate urmează să aibă loc o anchetă. "Noi am fost sesizaţi de doctorul Crăiuţ, dar am cerut să vină o comisie de la Ministerul Sănătăţii. Am înţeles că va veni doctorul Raed Arafat", a spus Pîrcioagă.

Acesta a mai precizat că gravida despre care a vorbit Crăiuţ "este o femeie din comunitatea rromă din Tămaşda, care a mai născut nouă copii şi a suferit în trecut numeroase avorturi".