Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru câte 30 de zile în această săptămână la Judecătoria Salonta, ambii pentru viol.

Potrivit portalului instanţei, primul, Achim M., a fost reţinut pe 28 septembrie, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv pentru 30 zile. Din primele informaţii furnizate BIHOREANULUI de surse oficiale, bărbatul, care locuieşte în Bicaci, comuna Gepiu, ar fi violat o tânără de 18 ani.

Un alt agresor sexual, Ioan D., este din satul Tămaşda, comuna Avram Iancu, și a fost reţinut pe 30 septembrie. O zi mai târziu, la solicitarea procurorilor din Salonta, Judecătoria din oraș a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă tot pentru 30 de zile, pentru că şi-ar fi agresat sexual nepoata în vârstă de 15 ani, care se afla în grija sa.

Cei doi au posibilitatea să conteste măsura în termen de 48 ore de la comunicare, iar primul dintre ei a şi făcut-o, pe 30 septembrie, verdictul final urmând să se pronunţe la Tribunalul Bihor.