Doi bihoreni au fost reţinuţi, joi, pentru 24 de ore, după ce au fost prinşi la braconaj, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.
Unul dintre ei, un bărbat de 30 de ani, din comuna Nojorid, a fost prins în flagrant pe un fond de vânătoare din localitatea bihoreană Păuşa, cu trei iepuri de câmp împuşcaţi în portbagaj şi un cartuş de calibru 5,6 mm, nepercutat pe bancheta maşinii.
"De asemenea, acesta avea montat la acumulatorul autoturismului un dispozitiv de iluminat de tip proiector, iar în torpedoul maşinii au fost găsite cinci petarde, produse pirotehnice interzise la deţinere. Suspectul a fost pus sub învinuire pentru braconaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Cel de-al doilea braconier, un bărbat de 34 ani din Tinca, a fost prins pe un fond de vânătoare din Dumbrăviţa. Acesta nu apucase să vâneze, însă poliţiştii i-au găsit în maşină o armă clandestină, o puşcă de calibru 5,6 mm, fără serie, care a şi fost confiscată imediat.
La fel ca în cazul braconierului din Nojorid, tincanul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este anchetat pentru braconaj respectiv deţinere ilegală de arme şi muniţii.
După o noapte petrecută în spatele gratiilor, cei doi braconieri au fost prezentaţi, vineri, în faţa procurorilor care au decis să-i lase acasă.
"Cercetările sunt continuate cu suspecţii în stare de libertate", a mai precizat subcomisarul Alina Dinu.