Doi escroci, care acţionau prin metoda "Accidentul" şi au păcălit şase familii din Oradea cu 26.400 euro şi 16.600 lei sub pretextul că rude apropiate ale acestora ar fi suferit diverse accidente sau accidente rutiere, au fost prinşi de poliţişti, iar un altul e căutat de Poliţie.

Acţiunea poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor s-a desfăşurat marţi, când mai multe echipaje au descins în judeţele Călăraşi, Vâlcea, respectiv în Capitală, ridicând în final două persoane. Este vorba despre Nicolae Florin Bucătaru, un bărbat de 36 de ani din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, şi de Elena Ramona Ţuţu, o femeie de 29 de ani, din Bucureşti, acuzați de înşelăciune în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată şi instigare la înşelăciune în formă continuată.

Un alt tânăr, Valerian Andrei Bârsan, 22 de ani, din comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea, este căutat şi în prezent.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu, cei trei sunt bănuiţi că, în perioada aprilie 2017 - mai 2018, ar fi comis şase infracţiuni de înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi instigare la înşelăciune, toate prin metoda "Accidentul", păgubind mai multe persoane din Oradea. 

Nicolae Florin Bucătaru era cel care suna victimele, sub pretextul că rude apropiate ale acestora ar fi suferit diverse accidente sau accidente rutiere, cerându-le sume de bani pentru presupuse intervenţii medicale urgente, onorarii pentru avocaţi ori pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor. Toate motivele invocate erau fictive. 

Tot Bucătaru era cel care, pentru obţinerea banilor, îl trimitea pe tânărul de 22 de ani la locuinţele victimelor, sub identităţi false. "Acesta ar fi ridicat personal banii rezultaţi din infracţiunile de înşelăciune, pe care, ulterior, cei trei sunt bănuiţi că i-ar fi împărţit", se arată în informare. 

Prejudiciul total se ridică la 26.400 euro şi 16.600 lei, bani care au fost împărţiţi între cei trei escroci. 

Marţi, Nicolae Florin Bucătaru și Elena Ramona Ţuţu au fost conduşi la sediul Poliţiei Bihor, pentru audieri, iar apoi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore.

Miercuri, 17 aprilie, aceştia au fost prezentaţi procurorului iar apoi şi la Judecătorie, cu propunere de arestare preventivă. Solicitarea a fost admisă doar în ceea ce-l priveşte pe bărbatul de 36 de ani, din judeţul Călăraşi, pe numele căruia judecătorul de drepturi şi libertăţi a şi emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

Instanţa a respins propunerea de arestare preventivă a tinerei, ca nefondată, iar în cazul tânărului dispărut, Valerian Andrei Bârsan, pentru care procurorii au cerut să fie arestat preventiv în lipsă, instanţa a amânat luarea unei decizii. "Disjunge propunerea de luare a măsurii arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpat şi dispune formarea unui nou dosar, având ca obiect propunerea de arestare preventivă a acestuia, în care fixează termen de judecată data de 24 aprilie, pentru când se va cita inculpatul la adresele cunoscute cu mandat de aducere, precum şi prin afişare la uşa instanţei", se precizează în soluţia instanţei. 

Poliţiştii bihoreni continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. 

Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Oradea.